Stiri externe

TRAIM in PECETEA a 5-a din APOCALIPSA

În Siria și în zonele controlate de ISIS și musulmanii din Orient, bărbații creştini sunt supuşi la convertire forţată în islam, cei care nu renunță la credința în Iisus Hristos sunt răstigniţi, decapitaţi și torturați crunt înainte de a fi uciși.

Femeile creștine sunt maltratate și violate în grup, copiii creştini sunt de asemenea violați, apoi vânduţi ca și sclavi, iar fetele devin vasale sexuale.

Barbaria și sălbăticia acestor acte criminale cu care sunt trataţi creştinii, este groaznică și inumană, e ca şi cum te-ai întoarce cu 2000 de ani în timp. Din păcate trai bun nu au nici creștinii din celalalte țări arabe și alte zone ale lumii, unde majoritatea etnică este musulmană, hindusă etc.

Suntem contemporani ai unor organizații sataniste, cu o ideologie bazată pe o credință și religie păgână, ale căror acţiuni fac ca nazismul să pălească în comparaţie cu ei și cu ceea ce pătimesc creștinii în zilele noastre. ISIS este o grupare teroristă islamică cu o religie care, nu are nimic în absolut din ceea ce poate fi numit pace, viață și umanitate.

Din păcate și surprinzător pentru mulți, aceste culte și religii malefice, structuri, războaie și acțiuni de ”terorism” în derulare pe tot mapamondul, toate, sunt finanțate și coordonate de elita luciferică illuminati a acestei lumii: USA, UK, UE, EAU, Israel, Vatican, Casele Regale, Masonerie etc.

Trăim așadar vremuri apocaliptice, suntem mai exact în pecetea a 5-a – perioadă în care creștinii sunt prigoniți și asasinați pentru numele lui Hristos, se completează astfel numărul îngerilor căzuți, acesta fiind doar preludiul Necazului cel Mare – Prăpădul ce urmează să vină peste omenire, stă scris în Carte și va începe prin ruperea ultimelor peceți.

” Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o.

Şi strigau cu glas mare şi ziceau:

Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ? Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat câte un veşmânt alb şi li s-a spus ca să stea în tihnă, încă puţină vreme, până când vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei şi fraţii lor, cei ce aveau să fie omorâţi ca şi ei.” (Apocalipsa 6, 9-11)

 

Loading...
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close