EducatieStiri externe

Acuzând guvernul polonez că se opune educației sexuale, progresiștii recunosc că scopul ultim al acesteia e sexualizarea copiilor

Duminica trecută, partidul de guvernământ din Polonia, de orientare conservatoare, a câștigat pentru a doua oară alegerile parlamentare din această țară, înregistrând cel mai mare procent de voturi acordate vreodată unei formațiuni politice după restabilirea democrației în Polonia.

Miercuri, parlamentarii partidului de guvernământ au dat undă verde unui proiect de lege cunoscut și ca Legea „Opriți pedofilia”. Aceasta ar interzice „promovarea activității sexuale în rândul copiilor cu vârste mai mici de 15 ani”.

Inițiativa legislativă a stârnit un val de proteste din partea organizațiilor liberal-progresiste și pro-homosexualitate, care promovează introducerea educației sexuale ca materie obligatorie în școlile publice.

În prezent, în școlile poloneze nu se predă educație sexuală, ci o materie care se numește „pregătire pentru viața de familie”. Unele școli din orașe mai liberal-progresiste au introdus și programe opționale de educație sexuală, dar s-au confruntat cu critici foarte vocale. Reuters.com relatează că Episcopul Ignatius Dec de Swidnica a declarat, citat de ziarul Nasz Dziennik:

„Este îngrijorător că unele autorități locale introduc în grădinițe și școli primare programe de sexualizare recomandate de Organizația Națiunilor Unite, care însă nu le fac decât rău copiilor și tinerilor.”

Organizațiile pro-educație sexuală au pichetat parlamentul polonez cu sloganuri precum:

„Educația ne protejează de violență.”

sau:

„Interzicerea educației sexuale înseamnă viol.”

Un parlamentar din opoziție s-a alăturat acestei viziuni, scriind pe Twitter:

„Rușine deputaților… au dat undă verde unui proiect care pedepsește educația sexuală cu închisoarea.”

Un deputat din partidul de guvernământ a replicat că aceasta este o intrepretare exagerată a legii, dar agențiile de presă s-au grăbit să preia știrea din perspectiva celor care se opun proiectului de lege.

Și în România li s-a reproșat promotorilor neobosiți ai educației sexuale că aceasta, ca orice educație, are o latură de aplicabilitate, fiindcă, de nu ar fi, nu s-ar mai povesti…

Dar ei s-au apărat mereu spunând că educația sexuală nu determină copiii să pună în practică „teoria”, ci le furnizează abilitatea de a se proteja de bolile cu transmitere sexuală și îi învață să nu comită viol (!).

Iată că acum acești teoreticieni ai educației își dau arama pe față și recunosc că ceea ce fac chiar determină copiii să pună în practică acte sexuale de la vârste cât mai fragede. Ei mai demonstrează și că nu le pasă cu adevărat de protejarea copiilor de abuz.

De fapt, protestând împotriva acestei legi, nu fac decât să echivaleze educația sexuală cu abuzul. Gura păcătosului adevăr grăiește!

Citeste mai departe aici

Loading...
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

39 − 34 =

Close