Povestea Alexandrei la 20 de ani

Ma numesc Lautaru Nicoleta Alexandra si am 20 de ani.
Povestea mea incepe cand aveam 19 ani,mai exact Februarie 2013.Primul an de facultate,admisa la Universitatea Bucuresti Facultatea de Psihologie si implicit si prima sesiune.Emotii,agitatie,nopti nedormite si stres.In aceeasi perioada,au aparut si primele mici dureri de burta pentru care am ajuns la medic,concluzia fiind ca e doar un moft si nimic mai mult.Pana intr-o zi cand,in timpul unei examinari la facultate,au aparut durerile intense si oboseala si mai mare desi orele de somn ajungeau chiar si la 12 ore. Din cauza durerilor care persistau,am ajuns la alt medic unde mi s-a spus ca cel mai probabil este un inceput de piatra la rinichi,dar la insistentele mamei mele am primit si o trimitere catre ecografie.

Ajunsa la ecografie cu zambetul pe buze,caci era ultima zi a sesiunii,asteptam cu nerabdare sa plec, sa ma odinhesc si sa ma relaxez.Dupa priviri lungi doctorul ma intreaba : “Ce ai de facut azi?”.Nu intelegeam rostul intrebarii,dar am raspuns imediat : “Nimic”.M-a privit ingrijorat si pe un ton alert a spus : “Te las sa treci pe acasa,chiar daca ar trebui sa fii luata cu salvarea.Ai burtica plina de lichid si trebuie sa fii operata de urgenta”.In drum spre casa nu mi-am putut stapani lacrimile,in acelasi timp sperand ca doctorul se inseala,pentru ca parea ireal.Dar nu a fost asa.Era mai real decat as fi vrut.

Dupa zeci de controale in doar cateva ore,orice atingere imi aducea si lacrimile.Nu realizasem pana atunci cum viata unui om se poate schimba in doar cateva ore.S-a hotarat sa fiu operata a doua zi,deoarece nu mai putea astepta,chiar daca nu se stia inca sigur ce se intampla de fapt.Dupa operatie,am constat ca nu imi pot simti piciorul stang,partea laterala a celui drept si o parte de abdomen,deoarece mi-a fost afectat un nerv in timpul operatiei(Urmez un tratament pentru asta si acum sunt aproape la fel ca inainte).In urma procedurii,nu s-a putut face foarte mult,ci s-a scos lichidul din abdomen si s-a luat biopsie din masa tumorala gasita.Dupa lungi asteptari si zeci de analize,au venit si rezultatele : Neoplasm ovarian stadiul 3B.Mai pe scurt :CANCER.

La nici o luna,in Martie,am fost operata pentru a doua oara la Institutul Clinic Fundeni,de singurul doctor care mi-a dat o speranta.Mi-a zambit,m-a atins usor si a intrebat : “Esti pregatita de internare?”.Nu am mai raspuns.Ce puteam raspunde singurului om care imi dadea o sansa?La putin timp am fost operata.O operatie cum nu ma gandeam.M-am trezit cu multe “furtune”(sonde) peste tot :cateva burta,nas,plus acele aparate pe langa mine.Nu ma puteam misca sau vorbi,nefiind familiarizata cu tot ce mi se intampla.Durerile erau mari,iar gandul care mi se invartea prin minte era ca ceva e gresit daca durerile sunt atat de intense.Efectul morfinei ce mi se administra importiva durerilor trecea prea repede.Orele treceau greu si totul era confuz.Dupa multe nopti nedormite,dureri,multe calmante si lacrimi a urmat si cea de-a doua etapa : Chimioterapia.

Am suportat 6 cure de citostatice.Chimioterapia presupune multe perfuzii cu tot atat de multe efecte adverse.Dureri,greturi,ameteli,caderea parului,stari generale de rau sau zile in care nu poti bea apa sau manca.Prima cura a fost insuportabila,ajungand in stare grava la spital,aproape inconstienta din cauza durerilor.A fost prima oara cand am vrut cu adevarat sa renunt deoarece nu mai avusesem pana atunci dureri atat de mari.Mi s-au administrat cateva calmante diferite,deoarece nimic nu imi operea durerile.Am fost supravegheata un timp,pana m-am linistit deoarece urmatoarea optiune era o noua operatie.Totul a fost suportat datorita sperantei ca voi fi bine intr-un final.Si asa si parea.In luna august 2013,am terminat tratamentul cu citostatice.

Toate persoanele care au trecut prin aceasta boala sunt supuse unor analize periodice.Asadar,in urma ultimelor analize parea ceva in neregula.Abia in Decembrie,s-a confirmat : boala recidiveaza.Tumorile se inmultesc si se raspandesc.Deocamdata sunt prea mici pentru a putea fi operate.O veste dureroasa,dar cumva,in tot timpul acesta am invatat sa fiu mai puternica,iar boala face acum parte din mine.Cancerul la o varsta atat de frageda este mai agresiv si mai rezistent.De aceea cea mai sigura optiune care imi poate salva viata ( la recomandarea mai multor specialisti ) este o clinica din Texas,SUA : MD Anderson,unde numai costul investigatiilor si a schemei de tratament este de 16 800$.Apoi vor urma costurile tratamentului.

Poate va intrebati ce simte sau gandeste o persoana care primeste acest diagnostic.Am acceptat inca de la inceput boala,dar cand nu realizam,isi mai facea loc prin gandurile mele si intrebarea “de ce?”.Ulterior am incetat sa mai intreb asta pentru ca nu ne putem raspunde la orice intrebare,sau cel putin nu va fi raspunsul potrivit pentru noi.Am avut si momente de slabiciune dar singura optiune este lupta.Sunt la jumatatea drumului.Daca inainte nu imi imaginam ca o sa trec prin asta si credeam ca nu as fi putut vreodata,acum sunt convinsa ca pot.Ca pot sa continui,ca sunt puternica si ca intr-un fel sau altul voi reusi.Nu pot singura de data aceasta.Am nevoie de voi,pentru ca din pacate viata mea depinde de bani.Daca nu puteti ajuta financiar,o puteti face moral si de asemenea puteti da (Share) povestea mea mai departe.Va pot doar multumi si va doresc multa sanatate !

Donatii se pot face aici: www.paypal.com sau pe site-ul alexala20ani.com