Stiri externe

Vaticanul a publicat un manual de directive pentru anchetarea acuzaţiilor de abuzuri sexuale în cadrul Bisericii Catolice

Vaticanul a publicat joi o îndelung-aşteptată listă de directive destinată clericilor cu privire la procedura de urmat pentru anchetarea acuzaţiilor de abuzuri sexuale asupra minorilor în cadrul Bisericii Catolice, informează agerpres.

Acest manual, întocmit de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, îndeamnă clericii să ia în serios chiar şi cele mai mici indicii de infracţiune.

Toate probele privind un posibil abuz trebuie cercetate cu atenţie, susţine manualul, indiferent de felul în care acuzaţiile ajung la liderii bisericii, şi chiar dacă acestea apar pe social media.

Acest vademecum („mergi cu mine” în latină) conţine peste 160 de îndrumări şi repetă apelurile anterioare făcute de Vatican pentru ca orice act de abuz sexual să fie raportat autorităţilor în încercarea de a proteja minorii împotriva unor abuzuri ulterioare.

Ghidul vorbeşte, de asemenea, despre modul de protejare a drepturilor acuzatului şi despre cum trebuie gestionată posibila dezinformare.

„Nu este un text legal”, a explicat cardinalul Luis Francisco Ladaria Ferrer, adăugând că manualul este menit să ofere îndrumare practică episcopilor şi liderilor religioşi.

În cadrul unui summit pe tema abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din 2019, experţii au cerut Vaticanului abordarea cazurilor în care sunt suspectate abuzuri sexuale şi o colaborare mai strânsă cu anchetatorii.

Papa Francisc a promis în mod repetat să-i pedepsească pe cei care au comis astfel de abuzuri şi să pună capăt practicii răspândite de acoperire a acestora de către biserică.

În pofida mai multor măsuri recente, victimele susţin că în multe locuri clericii continuă să încerce să obstrucţioneze investigaţiile privind acuzaţiile de abuz.

Citește și:  Atac armat intr-o biserica baptista.26 de oameni uciși
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

42 − = 36

Close
<