EducatieStiri interne

USR sustinatorii IMORALITATII insistă ca educaţia sexuală să se facă FĂRĂ acordul părinţilor

Parlamentarii USR i-au trimis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis în care îi cer să nu promulge legea care prevede că educația sanitară în școli poate fi predată doar cu acordul părinților. „A fost limitat accesul elevilor la programele de educație pentru sănătate”, susțin aleșii USR, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al USR, parlamentarii USR susțin că prin modificările aduse legea aduce atingere dreptului elevilor la educație. Ei cer retrimiterea legii în Parlament.

Citeste si: Educatia SEXUALA: Lectii de masturbare pentru copiii din scoala primara

„Reamintim că în data de 3.06.2020 s-a votat o modificare la legea 45/2020 privind Educația sexuală, adaptată vârstelor conform programei aprobată de Ministerul Educației încă din 2004, inițiată de deputatul USR Cristina Iurișniți, în urma căreia orele de Educație vor avea loc doar la cererea părinților. În consecință, USR transmite că a fost limitat accesul elevilor la programele și activitățile de Educație pentru sănătate și educație sexuală”, se arată în comunicat.

Potrivit scrisorii trimise șefului statului, modificarea aduce atingere dreptului constituțional la învățătură.

„Considerăm că s-a adus atingere dreptului constituțional la învățătură al elevilor prin faptul că o mare parte dintre aceștia nu vor mai putea beneficia de informări corecte și avizate din partea autorităților și instituțiilor publice cu privire la Educația pentru sănătate. Este esențială informarea corectă și completă a părinților, însă ar fi excesiv ca de acordul părintelui să depindă accesul la educație al copilului”, se arată în textul scrisorii semnată de grupul parlamentar USR.

Citește și:  Educaţia sexuală obligatorie în școli e un atentat asupra inocenţei copiilor

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, miercuri, proiectul care prevede predarea Educaţiei sexuale în şcoli.

Proiectul a fost votat cu modificările aduse în comisia pentru muncă, astfel încât predarea să se facă doar cu acordul părinţilor. Materia nu se va numi educaţie sexuală, ci sanitară, potrivit unui amendament adoptat, inițiat de liberalii Robert Sighiartău, Florica Cherecheş şi social-democraţii Elena Hărătău, Adrian Solomon, Nicuşor Halici şi Titus Corlăţean.

Citeste si: Educaţia sexuală obligatorie în școli e un atentat asupra inocenţei copiilor

Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

40 + = 48

Close