Stiri externe

Un general iranian deconspiră strategia Teheranului: ‘Ștergerea de pe hartă a Israelului!’

 

Un general din Gărzile Revoluţionare, forţa armată de elită a Iranului, a declarat luni că strategia ţării sale constă în ştergerea „regimului sionist” de pe harta politică, a transmis televiziunea de stat de la Teheran, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

„Anunţăm că dacă Israelul întreprinde orice acţiune pentru a duce un război împotriva noastră, acest lucru va conduce clar la propria sa eliminare şi la eliberarea teritoriilor (palestiniene) ocupate”, a spus generalul de brigadă Hossein Salami, comandant adjunct al Gărzilor Revoluţionare, citat de televiziune.

Oficiali iranieni au mai afirmat de-a lungul timpului că Teheranul, care nu recunoaşte Israelul, va răspunde prompt la orice atac israelian.

Anunţul de luni survine după atacul de săptămâna trecută al Israelul asupra unor obiective iraniene din Siria. Armata israeliană a lovit în mod repetat în ultimii ani poziţii ale Iranului şi Hezbollahului libanez în Siria, doi inamici majori ai Israelului, dar şi aliaţi ai regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Israelul a susţinut decizia de anul trecut a preşedintelui american Donald Trump de a retrage SUA din acordul internaţional din 2015 privind programul nuclear iranian şi a salutat reintroducerea de sancţiuni din partea Washingtonului împotriva regimului de la Teheran.

Israelul consideră că programele nuclear şi balistic ale Iranului reprezintă o ameninţare la adresa existenţei sale, deşi Iranul susţine că activităţile sale în domeniul nuclear au doar scopuri paşnice.<

Loading...
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 1 =

Close