Stiri externe

Ultrașii lui Beitar s-au luat la bătaie cu manifestanții anti-Netanyahu pe străzile din Tel Aviv

O demonstraţie împotriva brutalităţii poliţiei la Tel Aviv s-a încheiat cu violenţe marţi seară, în momentul în care protestatarii au fost atacaţi de presupuşi activişti de extremă-dreapta, cel puţin cinci persoane fiind rănite, conform unor relatări din media israeliene, citat de DPA, potrivit agerpres.

Protestul a avut loc în apropierea casei ministrului pentru securitate publică, Amir Ohana, pe care demonstranţii îl acuză că încearcă să suprime manifestaţiile zilnice împotriva premierului Benjamin Netanyahu, după scurgerea în media a înregistrărilor cu discuţii între el şi un comandant de poliţie.

Citeste si: Decedată de cancer, raportată cu Covid

Ei acuză de asemenea poliţia că foloseşte o forţă excesivă împotriva demonstranţilor.

Protestatarii au declarat în media că un grup de activişti pro-Netanyahu a infiltrat demonstraţia şi a început să îi atace.

Conform unor relatări media de miercuri, atacatorii sunt membri ai La Familia, un grup radical de susţinători ai clubului de fotbal Beitar Ierusalim. Membrii radicali au fost deseori acuzaţi că sunt rasişti faţă de arabi şi că sunt afiliaţi extremei-drepte.

Poliţia a precizat într-un comunicat că a arestat patru suspecţi „implicaţi în acţiuni de tulburare publică şi de blocare de drumuri”.

Într-un comunicat separat, poliţia a mai informat că, în timpul unor tulburări la protest, a izbucnit o bătaie între mai multe persoane şi că a arestat un suspect pentru că a aruncat cu o piatră.

„Responsabilitatea noastră este de a acţiona pentru a le garanta tuturor cetăţenilor dreptul la libertatea discursului şi facem asta de mult timp aproape în fiecare zi”, a declarat comisarul de poliţie Moti Cohen.

„În acelaşi timp, siguranţa cetăţenilor este prioritară şi prin urmare vom preveni orice acte de violenţă sau de vandalism sau atacuri asupra poliţiştilor noştri”, a adăugat el.

Citește și:  NIGER: ÎNMORMÂNTAREA FIULUI SĂU A FOST NEGATĂ UNUI CREȘTIN

În Israel au loc zilnic proteste împotriva modului în care guvernul gestionează criza coronavirusului.

Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

61 + = 68

Close
<