Stiri externe

UE îşi doreşte o inteligenţă artificială RESPONSABILĂ şi controlată de om

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat miercuri, la Bruxelles, pentru o inteligenţă artificială „responsabilă” şi controlată de om, cu ocazia prezentării strategiei UE pentru acest sector strategic şi sensibil, relatează AFP, potrivit agerpres.

Executivul european a prezentat un plan de bătaie în sectorul datelor pentru a reduce diferenţa faţă de Statele Unite şi China, marii câştigători pentru moment ai epocii digitale.

Conştientă că nu a profitat de prima revoluţie a internetului, care a dus la apariţia giganţilor americani din domeniu, precum Google şi Facebook, sau a unor giganţi chinezi precum Tencent, UE vrea acum să joace un rol central în definirea regulilor şi a promovării propriilor companii.

Având acest obiectiv, Comisia Europeană şi-a prezentat ‘cartea albă’ privind inteligenţa artificială, cu piste de acţiune.

„Vrem ca aplicarea acestor noi tehnologii să fie demnă de încrederea cetăţenilor noştri (…) Încurajăm o apropiere responsabilă de inteligenţa artificială, care trebuie să fie centrată pe om”, a spus Ursula von der Leyen într-o conferinţă de presă.

Pachetul de măsuri „acoperă totul, de la securitatea cibernetică la infrastructuri critice, de la educaţia digitală la competenţe, de la democraţie la media. Vreau că Europa digitală să reflecte ce are mai bun Europa – deschidere, corectitudine, diversitate, democraţie şi încredere”, a mai afirmat ea, potrivit Reuters.

Scopul este de a crea o piaţă unică europeană a datelor şi de a garanta că tehnologiile de inteligenţă artificială ţin cont de îngrijorările privind confidenţialitatea şi chestiunile etice.

Citește și:Altar profanat, descoperit in Lachis, amintind de istoria biblica a lui Iehu

„Inteligenţa artificială nu este nici bună, nici rea în sine: totul depinde de cum şi în ce scop este folosită”, a insistat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

Citește și:  VIDEO: Alisson plânge cât îl botează pe coechipierul său, Firmino

„Avem tot ce ne trebuie în Europa pentru a câştiga bătălia datelor” industriale, aflate în centrul inteligenţei artificiale, a subliniat comisarul pentru industrie, francezul Thierry Breton, în aceeaşi conferinţa de presă.

După o consultare care va avea loc până la 19 mai a tuturor actorilor – companii, sindicate, societate civilă, guvernele celor 27 de state membre -, Comisia speră să facă propuneri legislative până la sfârşitul anului.

Tags
Loading...

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 2 = 12

Close
<