Stiri externe

Tată acuzat de fosta soție că își „abuzează” băiatul, deoarece refuză să îl considere transgender

Un cuplu divorțat din Texas își dispută custodia asupra băiețelului de 6 ani, iar fiecare părinte solicită decăderea celuilalt din drepturi pe motiv de „abuz sexual” asupra minorului, în contextul unei dispute înverșunate între cei doi foști soți privind identitatea de gen a copilului.

Jeffrey Younger povestește cum fosta sa soție a decis că băiețelul lor James este transgender și îl tratează ca atare. Mama i-a explicat lui James că este fetiță și i-a schimbat numele în Luna. James este îmbrăcat doar cu haine de fetiță, iar din punct de vedere social băiețelul este deja tranziționat. La școală a fost înscris sub numele de Luna, colegii și tot personalul școlii îl tratează ca pe o fetiță, utilizează toaleta fetelor și toți adulții cu autoritate din viața lui James, cu excepția tatălui, îi spun că este fată. James primește afecțiune din partea mamei doar atunci când se comportă ca o fetiță. Băiețelul este obligat să meargă la ședințe de terapie pentru transformare de gen, iar după vârsta de 8 ani mama intenționează ca James să înceapă tratamentul medical, care poate include hormoni și castrare chimică.

Tatăl este acuzat de fosta soție că își „abuzează” fiul, deoarece refuză să îl trateze ca pe o fată și se opune categoric „transformării” acestuia. Aceasta îl acuză și de faptul că refuză să achite „cheltuielile medicale” ale băiețelului, care includ vizitele la terapeutul pentru transformare de gen.

Jeffrey consideră că, în realitate, James este abuzat permanent de către fosta soție și, din cauza ei, de toți cei din jur, fiind obligat, contrar voinței sale, să se identifice ca „fetița Luna”. Tatăl povestește că în tot timpul cît se află în grija lui, James urăște să poarte haine de fată, să se comporte sau să fie tratat ca „Luna”.

În momentul de față cei doi foști soți sunt în proces de evaluare pentru custodie.

Sursa: dailywire.com via stiripentruviata.ro
Loading...

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close