„Super Luna albastră sângerie”: un semn profetic?

În dimineața zilei de 31 ianuarie a apărut o lună plină deosebită.

Spectacolul, pe care NASA l-a numit „super luna albastră sângerie”, a fost văzut în vestul Statelor Unite, New York, Perth, Rusia, Seul, Singapore, Hong Kong, Myanmar, Istanbul, Ierusalim. La Bucureşti, eclipsa s-a văzut parţial, doar în ultima oră, când a ieşit din penumbră.

Iată câteva imagini a „Super Lunii albastre sângerii” capturate de NASA:

Conform NASA, super Luna albastră sângerie este specială din trei motive:

  1. Este a treia dintr-o serie de super-luni, când astrul se află mai aproape de Pământ, poziţie numită perigeu, şi cu 14% mai luminoasă decât de obicei.
  2. Este de asemenea a doua lună plină din ianuarie, ceea ce se numeşte Lună albastră.
  3. Super Luna albastră a trecut prin umbra Pământului şi le-a oferit celor bine poziţionaţi o eclipsă totală. Cât timp Luna s-a aflat în umbra Pământului, a căpătat o culoare roşiatică, aşa-numita lună sângerie.

De asemenea, NASA a creat un videoclip în care explică fenomenul super Lunii albastre sângerii:

Acest fenomen rezultă dintr-o „aliniere rară a acestor trei cicluri astronomice”, a subliniat Jason Aufdenberg, profesor de astronomie la Universitatea de aeronautică Embry-Riddle din Florida.

Expresia „Lună albastră” desemnează cea de-a doua Lună plină de pe parcursul unei luni calendaristice, un fenomen ce are loc, în medie, la fiecare doi ani şi jumătate.

lunar eclipse 01182018a

Are o semnificație spirituală?

Se consideră că lunile sângerii au o semnificație spirituală și fac parte din profețiile despre vremurile din urmă. Unii cred, de asemenea, că au o semnificație specială în raport cu Israel.

În urmă cu câțiva ani, o serie rară de patru luni sângerii a provocat un interes crescut în rândul creștinilor din întreaga lume. În acel moment, pastorul John Hagee a explicat pentru CBN News: „Se simte în lume că lucrurile se schimbă si Dumnezeu încearcă să comunice cu noi într-un mod supranatural. Cred că în următorii doi ani vom vedea întâmplându-se ceva dramatic în Orientul Mijlociu si va fi implicat si Israelul. Acest lucru va schimba cursul istoriei în Orientul Mijlociu si va influenta lumea întreagă”, explică Hagee.” a prezis el în 2014.

Unii susțin că recunoașterea Ierusalimului drept capitală a Israelului este o parte esențială a dramei care se desfășoară de când Trump a câștigat președinția SUA în 2016, la doi ani după ce Hagee a făcut previziunea la CBN News.

Între timp, rabinul Yosef Berger, rabinul mormântului regelui David pe Muntele Zion, a declarat pentru Breaking Israel News că super Luna albastră sângerie are o semnificație specială în contextul acestor evenimente recente din lume.

„Talmudul afirmă că Israelul este judecat prin acțiunile noastre, prin angajamentul nostru față de Hashem (Dumnezeu) și nu prin semnele astrologice. De fapt, Talmudul afirmă că o eclipsă lunară este un semn prost pentru cei care urăsc Israelul”, a spus Berger.

Sursă: CBN News via alfaomega.tv

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close