Articole XStiri interne

Studiu: creierul femeilor reacţionează similar cu cel al bărbaţilor la pornografie

„Cel puţin la nivelul activităţii neuronale, creierul feminin răspunde în același mod cu cel masculin la pornografie”, declară Hamid Noori, coordonatorul unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Institutul „Max Planck” pentru Cibernetică Biologică.

Deși ideea că există diferenţe de gen în ce privește modul în care creierul procesează pornografia este una frecvent întâlnită, un studiu publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences arată că este vorba mai degrabă de o percepţie bazată pe convenţiile sociale. În realitate, nu există diferenţe semnificative în modul în care creierul procesează astfel de imagini la ambele sexe, susţin autorii studiului.

Cercetătorii au analizat date din 61 de studii, la care au participat 1.850 de voluntari, creierul acestora fiind scanat în timp ce priveau imagini sau clipuri video cu un conţinut pornografic. Rezultatele au arătat că există puţine diferenţe funcţionale în răspunsul creierului la pornografie, în cazul ambelor sexe activându-se aceleași regiuni ale creierului, inclusiv cortexul insular și amigdala.

„Multe dintre aceste regiuni sunt asociate și procesării informaţiilor emoţionale, iar o parte din ele sunt conectate la circuitele de procesare a recompensei”, a declarat Noori.

Potrivit autorilor studiului, în trecut ar fi fost supraestimate diferenţele dintre răspunsul creierului masculin și cel feminin la imagini erotice, iar studiile ar fi putut fi afectate de dimensiunile prea mici ale lotului de voluntari. Totuși, autorii recunosc că studiul lor s-a concentrat pe regiuni mari din creier și că există posibilitatea ca să existe totuși diferenţe în răspunsul celor două sexe, dar ele să se manifeste mai degrabă la nivel celular.

Un studiu publicat în 2019 în Journal of Women’s Health a arătat că femeile consumatoare de materiale pornografice activează în minte, în timpul relaţiilor sexuale cu partenerul, imaginile pornografice urmărite.

Femeile urmăresc mai mult conținut video pentru adulți după ce se căsătoresc. Pe de altă parte, bărbații consumă mai puțin conținut pornografic după ce ajung în fața altarului.

Pentru realizarea studiului, publicat în Sexologies Journal, cercetătorii au intervievat 100 de bărbați și femei căsătoriți. Dintre femei, 9% au sus că s-au uitat mai des la clipuri video pentru adulţi înainte de a se mărita, iar 28% mai mult după aceea.

În cazul bărbaţilor procentele arată astfel: 23% înainte şi 14% după căsătorie. Un alt studiu realizat recent de revista Marie Claire, aproximativ o treime dintre femei vizionează filme și clipuri pentru adulți cel puțin o dată pe săptămână. Dintre acestea, două treimi urmăresc acest tip de conţinut pe telefoanele inteligente.

Loading...
Tags

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 86 = 88

Close