Stiri externe

Statele Unite lansează CAMPANIA GLOBALĂ în apărarea drepturilor persoanelor GAY. Prima ţintă, IRANUL care nu acceptă homosexualitatea

 

Iniţiativa a fost anunţată formal, dar deja a început. În obiectiv sunt cele 71 de ţări ale lumii unde homosexualitatea este încă interzisă prin lege. Anularea în toată lumea a incriminării homosexualităţii este obiectivul unei campanii globale pe care administraţia Trump a încredinţat-o lui Richard Grenell, ambasadorul american în Germania, gay declarat.

Iniţiativa n-a fost anunţată de către departamentul de Stat, poate pentru a nu provoca reacţia negativă a grupurilor evanghelice care susţin administraţia, dar surse din cartierul celebru Foggy Bottom ( Washington DC) au clarificat că reprezintă urmarea unei linii de mult timp adoptată de Washington. Primul obiectiv pare a fi acela de a denunţa Iranul, care, după părerea SUA, violează drepturile omului cu tratamentul pe care-l aplică homosexualilor, dar Grenell a clarificat că scopul operaţiunii este mult mai amplu.

Potrivit La Stampa, marţi seara, ambasadorul a invitat la cină, la Berlin, câţiva reprezentanţi europeni ai organizaţiilor LGBT, pentru a le explica proiectul. Grenell a notat că homosexualitatea este interzisă prin lege în 71 de ţări şi, deci, scopul nu este doar acela de a ataca Iranul. Este vorbă, dimpotrivă, de a lansa o iniţiativă globală, coordonată de ONU, cu scopul de a se aplica peste tot în lume dezincriminarea.

Pentru aceasta, vor fi necesare ”71 de strategii diferite”, fiindcă fiecare naţiune are caracteristicile sale proprii, dar scopul este acelaşi: atingerea obiectivului! Grenell a fost citat în ultimele săptămâni drept candidat la funcţia de ambasador la Palatul de Cristal (Marea Britanie), unde mai funcţionase alături de reprezentantul SUA, John Bolton, astăzi consilier pentru securitate naţională la Casa Albă.

Sursa: evz.ro

Tags
Citeste mai departe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close