Stiri externe

Slovenia: Cetățenii se organizează pentru a apăra granițele de migranți

În condițiile în care una dintre rutele migranților duce din Croația prin Slovenia, spre Austria sau Italia și mai departe, spre Germania și alte țări din vestul și nordul Europei, unele dintre aceste state, sufocate de valul migrației, au început să ia măsuri. De la ridicarea gardurilor de sârmă ghimpată și mobilizarea armatei până la organizarea unor patrule civile.

Modelul păzirii granițelor a fost preluat după Bulgaria și Ungaria, unde au apărut încă din 2016 grupuri de așa numiți vigilantes (cetățeni ce iau în propriile mâini menținerea legii și ordinii publice), patrulând pădurile de la frontieră, pentru a stopa valul migranților.

Andrej Šiško spune că obiectivul său este „de a instrui cetățenii să-și apere țara și de a ajuta militarii și poliția într-un moment al invaziei migranților din statele africane și asiatice, în mare parte musulmani”.
Un membru al grupului este Blaž Židar, fost soldat al armatei slovene, în vârstă de 47 de ani, îmbrăcat în pantaloni de camuflaj, „cu un cuțit lung atârnat de curea”, care patrulează în apropierea satului său, Radovica. „Aș prefera să mă bucur de pensie, dar din rațiuni de securitate nu pot face  asta.” Alături de cei șase copii ai săi și, uneori, și de soție, patrulează zilnic la graniță „pentru că, spune el, trebuie să protejeze națiunea împotriva intrusilor. ”
Citeste mai mult pe: www.activenews.ro
Loading...

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

77 + = 84

Close