RugaciuneStiri interne

Românii sunt chemați la rugăciune, în unitate, pentru oprirea pandemiei de coronavirus

În lumea întreagă, oamenii se mobilizează la rugăciune și post pentru ca Dumnezeu să oprească pandemia de coronavirus. Alfa Omega TV și Rețeaua de rugăciune pentru România cheamă românii, indiferent de confesiune, să se unească în rugăciune pentru stoparea epidemiei, pentru protecția țării și a populației. Așa cum spune în Biblie, în cartea 2 Cronici, capitolul 7, versetul 14, Dumnezeu promite vindecarea unei țări dacă poporul se smerește, se roagă, caută fața Lui și se întoarce de la comportamentul rău.

Citeste si: EVENIMENT RELIGIOS: Țap ispășitor pentru raspandirea virusului COVID-19 in Franta

În fiecare seară la ora 21, vă chem să ne unim într-un timp de rugăciune pentru oprirea pandemiei de COVID-19 și protecția țării și a populației României.

Dragi români,

În aceste vremuri grele, vă chem să ne unim în rugăciune, în casele noastre, cu toții, împreună cu copiii, în fiecare seară la ora 21 (Ioel 2:15-17).

Vă chem să îngenunchem înaintea Domnului și Dumnezeului nostru, Împăratul Slavei, Domnul Isus Hristos și să ne rugăm în smerenie pentru România, pentru noi toți. Noi, poporul Lui, să ne smerim, să ne rugăm, să ne abatem de la căile noastre rele…

Cheia vindecării României este la noi, poporul Lui. Să ne smerim, să ne rugăm! Apoi Domnul promite vindecarea țării, în 2 Cronici 7:13-14. Să nu fim pasivi, ci să ne facem partea!

Dragi creștini, este vremea unității în rugăciune. Este vremea să lăsăm toate prejudecățile care ne-au ținut departe unii de alții. Este vremea să strângem rândurile, toți cei răscumpărați prin Sângele Sfânt al lui Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu.

Citește și:  Dosar penal, după ce zece bebeluși au fost infectați cu noul CORONAVIRUS

Citeste si: CHINA acuzată că a produs virusul COVID-19 ca armă biologică

Pe toți vă chem să ne unim în fiecare seară la ora 21 în rugăciune:

1. Începem cu rugăciunea TATĂL NOSTRU (Matei 6:9-13).

2. Ne smerim și ne pocăim pentru starea noastră, pentru păcatele noastre și ale națiunii noastre, conform Daniel 9.

3. Ne dedicăm pe noi, familiile noastre, națiunea noastră lui Dumnezeu.

4. Să ne rugăm Domnului ca mila Lui, care biruie judecata, să fie peste România. Cerem Sângele Domnului Isus Hristos să ne păzească de acest val uriaș de întuneric, de frică, de moarte care vine. Să ne rugăm ca Dumnezeu să oprească și să nimicească această pandemie. Cerem Sângele Mielului lui Dumnezeu, Isus Hristos peste locuitorii țării, peste familii (Apocalipsa 12:11).

5. Ne rugăm pentru protecția, pacea, siguranța și stabilitatea României. Chemăm Numele Domnului ISUS HRISTOS, Izbăvitorul nostru, peste România întreagă! Ne rugăm Psalmul 91 peste familiile noastre și peste locuitorii țării. Să ne rugăm ca Domnul să trimită îngerii Lui în ajutorul nostru.

6. Să ne ridicăm în autoritatea Numelui Domnului ISUS HRISTOS împotriva acestui dușman al vieții. Să cerem viață din Dumnezeu în locuitorii țării și mulți să vină la mântuire. Să cerem viață și vindecare pentru cei contaminați. Să ne rugăm ca Domnul să oprească nimicitorul și viețile oamenilor să fie cruțate (Matei 16:18).

7. Ne rugăm pentru liderii țării și pentru echipele de intervenție medicale – înțelepciune, protecție, resurse. Ne rugăm pentru cei din prima linie în plan natural în această bătălie, ca Domnul să-i întărească, să-i protejeze împreună cu familiile lor.

Citește și:  Pastor BAPTIST cercetat penal pentru slujbe ilegale! Șase persoane au fost contaminate

8. Ne rugăm împotriva fricii, a panicii, a deznădejdii, a disperării care încearcă să paralizeze țara (2 Timotei 1:7).

9. Ne rugăm pentru resursele necesare populației – să fie păzite și multiplicate supranatural de Domnul (hrană, resurse medicale, alte resurse necesare).

10. Ne rugăm pentru limitarea perturbărilor în economie, pentru oprirea colapsului economic. Să cerem viață de la Domnul și soluții dumnezeiești în economia României!

În fiecare seară, la ora 21, haideți să ne unim în rugăciune, cu mic-cu mare și să strigăm la Domnul pentru România, pentru ca mila Domnului să biruie judecata!

Și dacă pînă acum nu te-ai rugat Domnului, începe de azi!

Cheama-L pe Domnul Isus să vină în viața ta, inima ta ca Mântuitor și Domn. Predă-ți viața în Mâna Lui, cere-ți iertare pentru toate păcatele tale și renunță la ele, ca să devii copilul lui Dumnezeu, cum este scris în Ioan 1:12-13. Cere ca Sângele lui Isus Hristos să te curățească, să te elibereze de orice păcat.

Și apoi, roagă-te cu credință Tatălui ceresc, în Numele Domnului Isus Hristos, ca un copil de Dumnezeu, care are promisiunea vieții veșnice în Împărația lui Dumnezeu!

DOAMNE, BINECUVÂNTEAZĂ ROMÂNIA și ÎNDURĂ-TE DE ROMÂNIA! DOAMNE, AJUTĂ-NE!

SURSA

Tags
Loading...

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

65 − = 60

Close
<