Stiri externe

Putin nu va participa în acest an la Slujba de Înviere

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa în acest an la Slujba de Înviere, ca urmare a apelurilor autorităţilor sanitare şi Bisericii Ortodoxe Ruse adresate credincioşilor de a rămâne acasă, a informat sâmbătă Kremlinul, potrivit EFE, via agerpres.

Putin, care se declară credincios, asistă în fiecare an la slujba din Sâmbăta Mare în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, principalul lăcaş ortodox din Rusia şi unde slujba este oficiată de Patriarhul Rusiei, Kiril.

Citeste si: COVID-19: SUA investighează posibilitatea ca acesta să fi plecat dintr-un laborator chinez

Însă în acest an, preşedintele rus va rămâne la reşedinţa sa din provincie, din Novo-Ogariovo, situată lângă Moscova, a informat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov.

„Preşedintele nu se va duce la catedrală şi va rămâne acasă. După cum ştim, Vladimir Putin locuieşte şi lucrează în prezent la reşedinţa de stat din Novo-Ogariovo. Mai târziu, el va aprinde o lumânare într-o capelă mică ce se află pe teritoriul reşedinţei”, a spus Peskov.

Cu toate acestea, după cum este tradiţia, Putin îi va felicita cu Paştele Ortodox pe Patriarh, pe creştinii ortodocşi şi pe toţi ruşii, a adăugat Peskov.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a rezistat la început recomandărilor sanitare, însă în final a cedat. „Sufletul se poate salva şi fără a merge la biserică”, a spus Patriarhul Kiril.

Citeste si: VIDEO: Un bărbat spune că Dumnezeu l-a vindecat de Covid-19

Biserica Ortodoxă Rusă a emis un comunicat în care i-a cerut clerului ortodox să-şi îndemne enoriaşii să rămâne acasă, „în timp ce restricţiile impuse de autorităţi sunt în vigoare”.

Slujbele vor fi retransmise la televiziune, însă unii preoţi ruşi au acuzat guvernul că îi discriminează pe creştini pentru că a închis bisericile de Paşti.

Citește și:  Israelul oferă bani cetățenilor pentru atenuarea crizei provocate de CORONAVIRUS
Tags

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

24 − 20 =

Close
<