Propaganda anti-Referendum și logica „porcușorului agresiv”

Erau la modă acum câțiva ani bancurile cu „porcușorul agresiv”. Teribil personaj! Mi s-a lipit de minte unul dintre ele și nu-l mai pot scoate de acolo când văd ce deversează propaganda dezlănțuită împotriva Referendumului.

Cică porcușorul agresiv avea de făcut o călătorie. Urcă în tren și își ocupă locul în compartiment, alături de o doamnă arătoasă și manierată. Trenul pornește, geamul e deschis. Doamna îl roagă să îl inchidă.

– Nnnnnuuuu!

– Dar vă rog chiar frumos! Știți, se face curent și dăunează…

– NU! Ți-am spus că nuuuu!

Trenul prinde viteză, femeia, cu o jumătate de glas, revine:

– Domnule, vă rog din suflet, închideți geamul, e frig afară, trage groaznic curentul, vă poate face rău și dumneavoastră…

Porcușorul, enervat peste culme, sare din banchetă și închide geamul, după care îi urlă doamnei din răsputeri în ureche:

– Na, acuma-i mai cald afară?

Exact pe logica porcușorului agresiv funcționează și propaganda mârșavă care încearcă să sucească mințile împotriva Referendumului.

Bă, ostași de net și mainstream neo-marxist, care deversați ură și aberații de zile în șir din toate direcțiile, ziceți că se întorc milioanele alea de români de afară, că ne recuperăm fabricile nimicite, că ăia alunecați în beție de atâtea necazuri și derută își vor reveni dacă nu are loc Referendumul sau dacă e boicotat? Ziceți că multinaționalele vor înceta „dosirea” profiturilor făcute în România și le vor lăsa impozitate aici, ca să ridicăm spitale? Că ne vor fi copiii mai fericiți, că democrația va trage aer sănătos în piept, dacă nu are loc Referendumul? Păi tocmai pe dumneaei democrația o călcați voi în picioare, când scuipați pe inițiativa foarte democratică a unor oameni care vă invită foarte democratic să vă pronunțați asupra unei chestii, pentru ca apoi, în funcție de rezultatul votului, să se tragă foarte democratic linie și să se reglementeze democratic un aspect de principiu, astfel încât să nu ne trezim că „noaptea, ca hoții” niște unii s-au jucat la codul civil și au schimbat pe ici-pe colo chestii, fără să ne consulte și pe noi!

Mergeți la vot, oameni buni! Nu lăsați democrația desfigurată de unii care se bat de formă în piept cu ea, în timp ce îi smulg toți fulgii: democrația înseamnă vot, nu impunerea voinței unei minorități asupra majorității, pe căi ocolite și uși din dos!

Cosmin ȚÎNTĂ

PS: Nimeni nu mai poate adăuga ceva la legea de revizuire a Constituției. Ea a fost publicată în Monitorul Oficial, împreună cu avizul CCR. Orice modificare ar fi ilegală și în afara avizului dat de CCR, întregul demers fiind lovit de nulitate. Așa că aberațiile rostogolite în utimele zeci de ore, cum că defapt vom fi puși să ne dăm acordul pe alte lucruri dacă votăm „DA”, sunt doar minciuni și mașinații penibile ale propagandei.

Sursa: ACTIVE NEWS

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload