Prim-ministrul polonez spune că evreii s-au numărat printre autorii Holocaustului

Prezent la Munchen pentru a susține recenta lege destinată să apere Polonia de acuzații privind complicitate cu naziștii la genocid, primul ministru polonez, Mateusz Morawiecki a vorbit despre „autori evrei”.

Morawiecki a fost întrebat de un jurnalist israelian, Ronen Bergman, dacă ar fi pedepsit în Polonia în cazul în care ar relata istoria unor membri ai familiei sale, deportați după ce fuseseră denunțați Gestapoului de către vecini ai lor polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Aceasta nu va fi pedepsit, nu va fi considerat criminal să se spună că au existat autori polonezi ai genocidului evreiesc, la fel cum au existat și autori evrei, autori ucraineni și germani”, a declarat el în limba engleză.

„Bineînțeles că nu vor exista urmăriri penale împotriva oamenilor care spun că au existat autori polonezi, pentru că ei au existat. Dar nu putem să amestecăm autori și victime pentru că aceasta ar fi o insultă adusă tuturor evreilor și tuturor polonezilor care au suferit atât de mult în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a adăugat șeful guvernului polonez.

Polonia a adoptat o lege care prevede până la trei ani de închisoare în cazul persoanelor – inclusiv străini – care acuză „contrar faptelor” națiunea sau statul de participare la crimele Germaniei naziste. Legea are ca scop protejarea imaginii Poloniei în străinătate.

Statul polonez se opune de mai multă vreme utilizării expresiei „lagăre de exterminare poloneze”, care sugerează că Polonia este, într-o măsură oarecare, responsabilă pentru locuri ca Auschwitz. Lagărele au fost construite și operate de naziști după ce au invadat Polonia, în 1939.

Sursa: activenews.ro

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload