Preşedintele Cehiei, Milos Zeman, a anunţat că sediul ambasadei din Israel va fi mutat de la Tel Aviv la Ierusalim, dar Guvernul de la Praga nu a confirmat un plan concret în acest sens, informează agenţia Associated Press şi site-ul israelian Ynetnews.com.

Președintele Cehiei a spus că mutarea sediului misiunii diplomatice se va face în trei etape: un consulat onorific va fi deschis în Ierusalim în luna mai, după care vor fi transferate sediile altor reprezentanţe, iar la final cel al ambasadei.

Ministerul ceh de Externe a explicat că deschiderea unui consulat şi a unui centru cultural ceh în Ierusalim reprezintă etape premergătoare mutării ambasadei, dar nu a confirmat un program concret.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, i-a trimis o scrisoare de mulţumire preşedintelui Cehiei, exprimând speranţa că noua ambasadă din Ierusalim va fi inaugurată până la sfârşitul acestui an.

Premierul în exerciţiu al Cehiei, Andrej Babis, a explicat acum câteva zile că prezenţa diplomatică cehă va fi intensificată în Ierusalim, dar reprezentarea va rămâne deocamdată la nivelul de consulat onorific.

Guvernul României a semnalat intenţia de mutare a sediului ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Reprezentanţii Guvernului susţin că memorandumul privind mutarea ambasadei României din Israel în Ierusalim a fost înaintat de Ministerul Afacerilor Externe la categoria „Documente confidenţiale” şi îşi va păstra caracterul până la o decizie finală. În schimb, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că nu a fost consultat cu privire la o posibilă mutare a ambasadei în Ierusalim.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat în decembrie 2017 decizia controversată de a considera oraşul Ierusalim drept capitala Israelului şi, implicit, de a muta acolo ambasada SUA. Decizia lui Donald Trump a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Adunarea Generală ONU, Uniunea Europeană şi Rusia.

Israelul consideră oraşul Ierusalim drept capitala sa eternă şi indivizibilă, potrivit terminologiei utilizate de liderii politici israelieni. Autoritatea Palestiniană vrea ca Ierusalimul de Est să devină capitala viitorului stat palestinian. Israelul a anexat Ierusalimul de Est, dar marile puteri şi Naţiunile Unite nu recunosc suveranitatea israeliană asupra întregului oraş, subliniind că zonele trebuie negociate.

Citește continuarea pe MEDIAFAX

Sursă: MEDIAFAX

Despre autor

infoCrestin

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload