Stiri externe

Poporul sârb a învins. Președintele Serbiei a renunţat la planul său de a reimpune izolarea la domiciliu

Serbia a renunţat la planul său de a reimpune izolarea la domiciliu în weekend la Belgrad pentru a opri o nouă propagare a infecţiilor cu noul coronavirus, după două zile de manifestaţii violente împotriva oricărei reintroduceri de restricţii, potrivit Reuters.

Grupul de criză al guvernului responsabil cu gestionarea situaţiei epidemice a decis în schimb să interzică adunările publice în spaţii închise şi deschise cu mai mult de zece persoane, pentru a reduce la minimum riscul contaminărilor.

De asemenea, restaurantelor şi cafenelelor le va fi permis să funcţioneze în interior doar până la ora 21:00.

„Izolarea la domiciliu ar fi fost măsura cea mai eficientă, dar am decis în schimb să luăm în locul ei această măsură interimară”, a declarat presei şefa guvernului sârb Anna Brnabic, după reuniunea grupului de criză.

Ea nu a exclus pe viitor instituirea restricţiilor de circulaţie în weekend dacă noile măsuri nu vor da rezultate, avertizând că sistemul de asistenţă medicală în Belgrad „este pe cale să intre în colaps” din cauza numărului mare de pacienţi.

Anunţul făcut anterior de către preşedintele Aleksandar Vucic că ar fi necesară reinstituirea izolării la domiciliu în weekend a generat manifestaţii care au degenerat în violenţe la Belgrad şi în alte localităţi.

Vucic a acuzat joi „huliganii criminali” că ar fi responsabili de violenţele între manifestanţi furioşi de modul în care autorităţile au gestionat criza epidemiologică şi poliţie, soldate cu zece răniţi din rândul forţelor de ordine miercuri seara la Belgrad, potrivit AFP.

„V-am promis că putem proteja pacea şi stabilitatea, în pofida atacurilor violente ale huliganilor criminali, care ne-au şocat pe toţi”, a declarat şeful statului în avionul care îl ducea la Paris pentru o întâlnire cu omologul său francez Emmanuel Macron. „Vom câştiga”, a asigurat el.

Citește și:  Israel permite familiilor să-şi ia rămas bun de la pacienţii aflaţi pe moarte de COVID-19
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 + 1 =

Close
<