Stiri externe

Polonia ANULEAZĂ vizita unor oficiali israelieni

Polonia a anunţat luni că a anulat o vizită a unor oficiali israelieni din cauza intenţiei lor de a pune problema restituirii bunurilor evreieşti care nu au fost revendicate după Holocaust, dosar considerat închis de Varşovia, informează AFP, potrivit agerpres.

„Polonia a decis să anuleze vizita oficialilor din Israel după ce partea israeliană a anunţat schimbări de ultim moment în componenţa delegaţiei, sugerând că discuţiile se vor concentra în special asupra problemelor legate de restituirea bunurilor” evreieşti, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe polonez într-un comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, delegaţia israeliană condusă de Avi Cohen-Scali, director general în cadrul Ministerului pentru Egalitate Socială, era iniţial aşteptată la Varşovia luni, 13 mai.

Mai multe mii de persoane au manifestat sâmbătă la Varşovia, la apelul extremei drepte, sub sloganul „Stop 447”, împotriva legii americane care are acest număr şi este menită să susţină restituirea bunurilor evreilor care nu au fost revendicate după Holocaust.

Partidul Conservator aflat la putere în Polonia, precum şi opoziţia centristă şi liberală au minimizat importanţa acestei legi semnate de Donald Trump în mai 2018, subliniind că aceasta nu va avea impact asupra Poloniei. Însă, odată cu apropierea alegerilor pentru Parlamentul European, o alianţă înfiinţată ad hoc din mai multe partide şi grupuscule naţionaliste şi un sindicat al fermierilor a lansat o importantă campanie de propagandă asupra acestui subiect.

Denumită JUST (Justice for Uncompensated Survuvors Today), legea 447 îi cere Departamentului de Stat să informeze Congresul cu privire la progresele realizate de unele ţări, printre care Polonia, în restituirea de bunuri confiscate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Circa 3,2 milioane de evrei locuiau în Polonia înainte de război – o comunitate veche de mai multe sute de ani – adică în jur de 10% din populaţia de la acea dată a ţării.

Recent, au apărut îngrijorări în legătură cu atitudinile antisemite în creştere în Polonia.

Anul trecut, relaţiile dintre Israel şi Polonia au trecut printr-o gravă criză, după adoptarea unei legi poloneze controversate, în final amendate, percepută de Israel şi SUA drept o tentativă implicită de a-i împiedica pe supravieţuitorii Holocaustului de a evoca crimele polonezilor împotriva lor.

SURSA

Loading...
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 36 = 46

Close