Pliante pro-referendum în pungile de pâine. Patron: „Cu ce am greşit? Nu fac politică”

O brutărie din Bihor a distribuit, marți, pliante conținând mesaje pro-referendum în pungile cu pâine trimise magazinelor.

„Apără copiii României! Apără căsătoria dintre un bărbat şi o femeie! Apără România de mâine! VINO LA REFENDUM! VOTEAZĂ „DA” pentru definirea în Constituţie a căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. 6-7 octombrie 2108, să fim 6.000.000 la VOT! Doar aşa ne apărăm copiii”, arată mesajul care îi îndeamnă pe consumatori să voteze la referendum, conform Ebihoreanul.ro.

Imaginile au apărut inițial pe Facebook. Ultierior, au fost văzute și de şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Bihor, Giani Bura, care a dispus un control la firma producătoare.

„Am primit şi eu fotografiile şi am dispus efectuarea unui control la producător, acolo unde se efectuează şi ambalarea pâinii. Acele pliante trebuiau introduse într-o folie, nu direct pe produs. Mai multe vă voi putea spune după efectuarea controlului”, a declarat Bura.

Contactat de Bihoreanul, Iosif Ivan, administratorul şi unul dintre asociaţii firmei a precizat: „Ca orice creştin, susţin familia. Cu ce am greşit? Nu fac politică. E o decizie de susţinere a familiei, e o decizie creştinească”.

Întrebat dacă s-au respectat condiţiile de igienă prin inserarea unor pliante direct în pungile cu pâine, el a explicat. „Păi, cât de igienic e şi să ambalezi pâinea într-o pungă? Pliantele s-au lipit pe exteriorul pungii, doar unele au fost băgate în interior.”

Și Biroul Electoral Județean s-a sesizat. „Am cerut să ni se dea mai multe detalii, la această contestație. Se indicau elemente că este vorba despre pita de Lugaș. Am cerut mai multe elemente. Noi putem lua măsuri doar pentru îndepărtarea acestor pliante”, a declarat președinta BEJ Bihor, judecătoarea Florina Crișan, pentru Bihon.ro.

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload