Doi părinți din Oregon, SUA, au fost puși sub acuzare pentru că au refuzat să își ducă fetițele gemene la spital, imediat după naștere, și au preferat să se roage și să le dea cu mir, lucru care a dus la moartea uneia dintre fetițe, scrie New York Post. 

Sarah Mitchell, în vârstă de 24 de ani, și Travis Mitchell, de 21 de ani, sunt acuzați de crimă și rele tratamente aplicate minorilor, după ce una dintre fetițele lor gemene s-a stins din viață, la doar câteva ore după ce a venit pe lume, în luna martie.

Ambii părinți sunt membri ai unei biserici numită „Followers of Christ”, care promovează idei precum „vindecarea prin rugăciune”. Fetițele gemene au fost aduse pe lume în casa unei rude a părinților.

Însă imediat după naștere, una dintre gemene a început să aibă probleme respiratorii. În loc să cheme ambulanța și să o transporte pe micuță la spital, soții și părinții mamei au început să se roage și să o miruiască pe fetiță pentru a o salva.

Copilul a murit și abia atunci tatăl lui Sarah, care este unul dintre liderii bisericii, a chemat un medic care nu a mai putut decât să constate decesul și să cheme poliția.

În 2009, sora lui Sarah a fost condamnată pentru crimă când fiul lor a murit într-un mod similar, cei doi refuzând să cheme medicii și rugându-se în schimb pentru a-și salva copilul.

www.digi24.ro

Despre autor

infoCrestin

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload