Stiri externe

Orban spune că Europa a naufragiat și că valorile sale supraviețuiesc în Ungaria

Seria declarațiilor lui Viktor Orban continuă. Premierul ungar este de părere că„Trauma de la Trianon” este un punct de referință pentru mulți naționaliști ungari. Totodată, acesta subliniează faptul că ”Europa a naufragiat și că valorile sale supraviețuiesc în Ungaria” potrivit capital.ro

Primul ministru ungar, ultra-naționalistul Viktor Orban, a afirmat, joi, că „vaporul Europei a naufragiat” și că valorile sale creștine, sacrificate în fața imigrației, supraviețuiesc doar în țări ca Ungaria.

Citeste si: Viktor Orban îndeamnă naţiunile din Europa Centrală să se unească în jurul rădăcinilor creştine

„Vaporul Europei a naufragiat și pozițiile sale în politica și economia mondiale s-au clătinat” în fața altor puteri, a subliniat el cu ocazia inaugurării unui monument în memoria Tratatului de la Trianon, prin care Ungaria a pierdut două treimi din teritoriul său în 1920, după Primul Război Mondial.

Potrivit premierului, acum întrebarea este dacă liderii Uniunii Europene vor fi capabili să-și reînnoiască politicile și să revină la ceea ce el consideră a fi valorile lor tradiționale.

„UE a renunțat la valorile Europei creștine și încearcă să aplice politicile curcubeului (LGBT), să încurajeze imigrația și societățile deschise”, a spus Orban în cadrul ceremoniei, în cadrul festivităților dedicate Zilei Naționale a Ungariei.

Cine menține valorile naționale

În fața acestor practici, a spus el, țările din Europa Centrală sunt cele care mențin valorile creștine și naționale.

Citește și:  Orban în război cu comunitatea LGBT

Astfel, el a spus că monumentul inaugurat astăzi este un apel către aceste țări să rămână într-o „lume creștină” și să coopereze pentru a apăra independența națională, care este baza unității UE.

Numele celor 12.537 de orașe care făceau parte din Marea Ungarie în 1920, înainte ca țara să piardă 70% din teritoriul său și 60% din populația sa, au fost gravate pe pereții monumentului.

„Trauma de la Trianon” este un punct de referință pentru mulți naționaliști ungari și o sursă de dispute cu diferite țări, și chiar parteneri din UE, precum România, Slovacia, Serbia și Ucraina, unde aproape două milioane de etnici maghiari locuiesc și astăzi, relatează Efe.

Ungaria, un magnet multietnic

La izbucnirea Primului Război Mondial, Ungaria era un regat multietnic a cărui dominație se extindea asupra teritoriilor care astăzi aparțin României, Slovaciei, Ucrainei, Serbiei, Sloveniei, Croației și chiar Austriei și în care doar pentru jumătate din cele 21 de milioane de locuitori ai săi limba maghiară era limba maternă.

Monumentul urma să fie inaugurat în iunie, la aniversarea acordului de la Trianon, însă, din cauza pandemiei de coronavirus, ceremonia a fost amânată până astăzi, când Ungaria îl sărbătorește pe Sfântul Ștefan, care a domnit între anii 1000 și 1038 și a întemeiat Regatul ungar.

Citește și:  SUDAN: ESTE PREVĂZUTĂ ABOLIREA PEDEPSEI CU MOARTEA PENTRU SCHIMBAREA CREDINȚEI
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 2 = 6

Close