O ŞCOALĂ DIN VIRGINA (SUA) A INTERZIS MENŢIONAREA NUMELUI LUI IISUS HRISTOS ÎN PSALMII DE CRĂCIUN

Direcţia liceului din statul Virginia (SUA) a interzis menţionarea numelui Lui Iisus Hristos în psalmii de Crăciun, arătîndu-şi îngrijorarea faţă de sentimentele elevilor necreştini, informează christiantoday.com

“În corul şcolii există mulţi elevi de altă credinţă şi convingeri religioase, şi ei se simt incomod participînd la această lucrare duhovnică, în legătură cu semnificaţiile sale sfinte şi menţionarea numelui Lui Iisus”, informează instructorul corului de elevi.

Mulţi părinţi şi-au exprimat îngrijorarea şi nedumerirea cu privire la schimbările din programul de concerce de iarnă al corului şcolar, după cum anunţă NBC News affiliate WWBT.

Trebuie de remarcat faptul că şcolile publice din SUA se află mereu în epicentrul disputelor cu privire la măsura dacă le este permis sau nu să sărbătorească Crăciunul, deoarece biserica este separată de stat prin constituţie. Astfel apar mulţi care încearcă să interzică sărbătorile de Crăciun în şcoli, inclusiv a psalmilor, spectacolelor, cărţilor poştale, felicitărilor cu scene traditionale ale naşterii Lui Iisus.

www.aparatorul.md

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload