Quantcast
O instanță a dat câștig de cauză pentru două companii care nu vor să servească persoanele gay – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

O instanță a dat câștig de cauză pentru două companii care nu vor să servească persoanele gay

O instanță din Michigan, prezidată de judecătorul Christopher Murray, a emis o sentință prin care două companii au permisiunea să nu servească persoanele gay și cuplurile de același sex pe motive religioase, scrie CNN.

Deși inițial judecătorul a spus că discriminarea bazată pe orientarea sexuala nu este legală, refuzul de a servi clienți gay în baza libertăților religioase este permisă.

Procurorul General din Michigan, Dana Nessel a spus că va face un apel la sentința dată. Procesul a pornit după ce cele două companii s-au opus servirii unui client transgender și unui cuplu gay. Una dintre companii este un centru de evenimente, iar cealălaltă este un salon de tratamente corporale și epilare definitivă pentru femei.

„Tribunalele din Michigan susțin că precedentul federal este un element persuasiv în privința determinării limitelor Actului Elliott-Larsen pentru drepturi civile, iar mai multe curți de justiție federale din State, inclusiv Curtea Supremă a Statelor Unite, au decretat că discriminarea bazată pe orientarea sexuală este o formă de discriminare sexuală. Încercăm să transmitem faptul că toți cetățenii din Michigan au dreptul la protecție din partea legii, indiferent de orientarea lor sexuală”, a declarat Nessel.

Judecătorul Murray a decis în favoarea libertăților religioase, bazându-se pe un precedent deja existent, anume o sentință a unui departament de servicii sociale din 1993 și un pasaj al actului Elliott-Larsen, care prevede protecție împotriva discriminării bazate pe „religie, rasă, culoare, naționalitate, vârstă, gen sau stare civilă”.

Cu respect pentru orice orientare sexuală care este cuprinsă în înțelesul cuvântului sex în cadrul actului Elliott-Larsen, Curtea încheie prin a spune că sentința nu rezolvă problemele acestui caz”, a scris Murray.

Sursa: alephnews.ro

Despre Info Crestin News

Leave a Reply