„Nu-i votaţi pe penticostali!”

Afişul alăturat a fost vârât în cutiile poştale ale clujenilor cu puţin timp în urmă. Să-l citim cât mai obiectiv cu putinţă. În primul rând, conceptul de ortodoxie apare de patru ori. Este cuvântul care se repetă cel mai des. Întâmplător? Nicidecum! Dacă repetiţia este mama învăţării, atunci mesajele cu iz electoral au prins cel mai bine ideea. Urmează apoi nota beligerantă a apelului. Penticostalismul apare invaziv, combatant, chiar periculos. Ortodoxia ni se înfăţişează ca o cetate solemnă dar ameninţată. Pericolul pândeşte la porţi, se aud strigăte dincolo de ziduri, neoprotestanţii sunt pe picior de atac. Se dau şi trei nume: Emil Boc (sic!), Daniel Buda şi Alin Tişe. Primul a aflat abia cu acea ocazie că este… penticostal. Oricum, a confiscat municipiul dar nu singur, ci însoţit de ceilalţi doi corifei. De fapt, nu e prea clar cine însoţeşte pe cine şi nici care-i durerea de fond.

Să nu fim chiţibuşari. Mai bine finalizăm mica noastră analiză. Ce ar fi trebuit să înţeleagă votantul clujean? Iată o întrebare cât toată săptămâna. În primul rând, cred eu, ar fi trebuit să înţeleagă dimensiunile războiului. Aici nu e vorba de o bătălie politică, ci de una care angrenează resorturi mult mai intime. Disputa prinde în vârtejul ei convingeri religioase duse până la fanatism. În al doilea rând, ar fi trebuit să priceapă că nu se votează pe criterii de competenţă (sau de culoare politică), ci pe criterii de apartenenţă confesională. Şi, în fine, ar fi trebuit să-şi revizuiască atitudinea faţă de neortodocşi (confesional vorbind). Dacă până în prezent a fost ceva mai concesiv cu neoprotestanţii (în speţă cu penticostalii), ar trebui să se replieze. Ortodoxia este în pericol acum mai mult ca oricând.

Pentru o desprindere elegantă de subiect, aş spune că ortodocşii de bun simţ sunt în primul rând lezaţi. Teologii ortodocşi (sau preoţii parohi) pe care-i cunosc şi-ar întoarce obrazul de ruşine. Ne întâlnim în diferite ipostaze, ne intersectăm şi în spaţiul virtual, dialogăm civilizat şi ne preţuim reciproc. Care om cu discernământ şi cu o brumă de cultură teologică ar putea ridica securea unui război fără miză?! Doar cei mistuiţi de propriul fanatism (şi nu doar ortodox) mai pot crede în asemenea lozinci. E primitiv, degradant şi infect. Dar, deasupra tuturor (confesiunilor, ambiţiilor, politicilor etc.) veghează un Dumnezeu Atotputernic. El continuă să-şi construiască Împărăţia în chip nevăzut, pregătind-o pentru Ziua cea Mare. În faţa unei asemenea grandori, confesionalismul ieftin şi desuet păleşte pentru totdeauna. Alegerile vin şi trec, dar bătălia interioară contiuă. Acolo, în lupta cu propriile ispite, să reputăm victorie după victorie!

Sursa: coramdeo.ro