Mii de copii îndrumați către clinica pentru persoane transsexuale

Peste doua mii de copii au fost îndrumați în ultimul an către serviciile clinicii de identitate sexuală a Serviciului Național de Sănătate al Angliei, provocând noi îngrijorări cu privire la faptul că tot mai mulți tineri sunt împinși spre transsexualism.

Noi statistici ale trustului Tavistock și Portman au arătat că inclusiv copiii cu vârste de patru ani continuă să fie îndrumați către Serviciul de Dezvoltare a Identității de Gen al clinicii lor – precum și aproape 600 de copii cu vârste de 16 ani.

Cifrele arată o creștere cu 25% față de anul precedent, numărul fetelor depășind numărul băieților cu un raport de peste două la unul.

“La modă”

Stephanie Davies-Arai, din grupul de părinți Transgender Trend (trad. Trendul transgeder), a lansat un avertisment asupra noilor cifre.

“Adolescenții sunt influențați de o cultură online care sărbătorește tranziția medicală ca fiind la modă, mișto. În special fetele sunt încurajate să se identifice ca băieți dacă nu se regăsesc într-un stereotip. Orice dezbatere pe această temă este blocată ca fiind transfobie”.

“Nicio explicație”

În total, 2356 de persoane cu vârste sub 18 ani au fost îndrumate către acest serviciu. Cel mai mare grup de vârstă a constat din adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, deși și 157 de copii cu vârste mai mici de zece ani au fost încurajați spre acest serviciu.
Doamna Polly Carmichael, directorul Serviciului de Dezvoltare a Identității de Gen, a declarat că nu există “nicio explicație” pentru creșterea înregistrată.
Cu toate acestea, ea a recunoscut creșterea discuțiilor publice despre transsexualitate.

Declarație pe proprie răspundere

În prezent, pentru a fi recunoscuți legal ca aparținând sexului opus, indivizii trebuie să trăiască ca fiind de acel sex timp de doi ani și să fie diagnosticați medical cu disforie de gen.

Dar Guvernul analizează în prezent modificări ale Legii Recunoașterii Genului, care ar putea include “declarația pe proprie răspundere”.

La începutul acestei luni, persoanele transsexuale s-au pronunțat împotriva acestei idei, spunând că, permițând indivizilor schimbarea sexului printr-o simplă declarație pe propria răspundere depusă la ghișeu, nu se mai face distincție între persoanele care au suferit intervenții chirurgicale pentru schimbarea sexului și cele care nu au nicio intenție în a efectua o asemenea operație.

Aceștia au afirmat că devine problematic când persoane cu corp de bărbat “cer drepturile acordate femeilor în calitatea acestora de sex slab ce necesită protecție, inclusiv accesul la spațiile private ale acestora”.

https://www.christian.org.uk/…/thousands-children-referred…/

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close