ISLAMIZAREA EUROPEI PREVESTEŞTE UN COLAPS IMINENT, IAR PROBLEMA PRINCIPALĂ CONSTĂ ÎN FAPTUL CĂ EUROPA ŞI-A PIERDUT RĂDĂCINILE CREŞTINE

 

Experţii sînt de părere că islamizarea Europei este, în momentul de faţă, principala sfidare la adresa civilizaţiei europene, care depăşeşte cu mult pericolul fictiv ale aşa-numitei „influenţe ruseşti”.

Văzînd cum Occidentul depune eforturi maxime pentru scoaterea Rusiei din spaţiul socio-politic european, analiştii fac apel să nu se caute duşmani acolo unde nu există, ci să se acorde atenţie asupra pericolului real care vine de la societatea europeană, mai exact de la o parte crescîndă a populaţiei – tinerii neomusulmani, care au drept doctrină „Califatul mondial”. Destul de mulţi dintre ei sînt de acord cu activitatea radicalilor din Statul Islamic, nemaivorbind că sute de islamişti europeni completează rîndurile acestei organizaţii extremiste.

În decursul cîtorva decenii, dificultăţile socio-economice şi demografice au obligat ţările din UE să legalizeze şi chiar să promoveze imigraţia din ţările musulmane. Pe continent domina opinia că integrarea diasporei musulmane în societatea europeană va contribui la apropierea dintre populaţia băştinaşă şi cea nou venită. Dar acest lucru nu s-a întîmplat. Concepţia multiculturalismului, elaborată la Bruxelles, nu a funcţionat.

Drept urmare, prin Europa bîntuie fantoma islamismului radical, capabil să înghită continentul, în primul rînd din punct de vedere cultural.

„Vedem în Europa un declin total al valorilor spirituale. Renunţînd la identitatea lor culturală, europenii au început să fie interesaţi de alte religii, precum cea a liberalismului şi a succesului personal. Dar acest lucru contravine atît de mult esenţei umane, încît oamenii caută căi alternative, găsindu-le, de exemplu, în islamismul radical”, consideră politologul rus Aleksandr Kamkin.

Experţii consideră că problema principală constă în faptul că Europa şi-a pierdut rădăcinile creştine. Politologul Serghei Lebedev consideră că Europa este un continent post-creştin, cu cîteva excepţii de genul Poloniei sau Irlandei. Potrivit politologului, acesta este apusul Europei, care atestă ireversibilitatea declinului. Iar în acest sens, influenţa Rusiei creştine ar putea îmbunătăţi situaţia dacă europenii nu ar respinge prietenia ei de dragul unei conjuncturi politice dubioase.

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close