Islamizarea Crăciunului: Chrislam – o nouă modă inclusivă de secularizare a Occidentului

Corectitudinea Politică a anulat bucuria tradițională a Crăciunului în tot Occidentul, transformându-l într-un show fără nici o legătură cu originile sărbătorii.

În aproape toate țările europene, Crăciunul 2017 a purtat urmele controverselor legate de Islam. Majoritatea acestor conflicte au fost provocate de elitele politice și religioase multiculturaliste din Europa, care s-au străduit din răsputeri să laicizeze ostentativ Crăciunul, pentru a evita ca o sărbătoare creștine să irite sensibilitățile musulmanilor, se arată într-un amplu documentar realizatde Gatestone Institute.

Numeroase târguri tradiționale de Crăciun au fost rebotezate: Amsterdam – Parada de Iarnă, Bruxelles – Bucuriile Iernii, Kreutzberg – Târgul de Iarnă, Londra – Orașul de Iarnă, München – Sărbătoarea Iernii etc.

Mai îngrijorătoare au fost tentativele de islamizare a Crăciunului. Această re-teologizare a Crăciunului se bazează pe falsul postulat că Iisus din Biblie și Iisus (Isa) din Coran sunt aceeași persoană.

Această fuziune religioasă, numită uneori „Chrislam”, câștigă tot mai mult teren într-un Occident devenit analfabet din punct de vedere biblic.

În Marea Britanie, de exemplu, biserica Tuturor Sfinților din Kingston pe Tamisa a sărbătorit de curând dubla aniversare a lui Iisus și Mahomed. „Milad, Advent and Christmas Celebration” din 3 decembrie a avut drept scop „semnalarea aniversării profetului Mahomed și așteptarea cu nerăbdare a aniversării lui Iisus”.

Serviciul religios de o oră a inclus o perioadă de rugăciune islamică și a fost urmat de împărțirea unui tort aniversar, conform evz.ro.

Foarte popularul blog creștin „Archbishop Cranmer” a criticat deschis lipsa de discernământ a bisericii din Kingston pe Tamisa:

„Nu poți decât să fii șocat de acest eveniment care ‘marchează aniversarea profetului Mahomed’, fără a manifesta nici un entuziasm pentru apropiata Naștere a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Lui Mahomed i se recunoaște statutul de profet, în timp ce lui Iisus Hristos i se contestă dimensiunea profetică și sacerdotală; El și-a pierdut de asemenea și dimensiunea împărătească și mesianică. Este slăvit Profetul Mahomed alături de banalul Iisus, deoarece recunoașterea la cel din urmă a celei mai mici pretenții de divinitate ar fi descurajat, bineînțeles, numeroși musulmani (ca și cum nu ar fi fost suficient de descurajați de haram – lucru interzis în Islam) de la orice manifestare interconfesională și misionară, nu-i așa?”

Blogul adaugă că glorificarea lui Mahomed în biserici duce la proclamarea acestuia ca fiind mai mare decât Iisus:

„De fiecare dată când o biserică lipește epitetul ‘Profet’ de Mahomed, ea respinge Răstignirea, neagă Învierea și refuză să accepte Întruparea Cuvântului printre noi, tocmai pentru că Mahomed a respins toate aceste principii fundamentale ale credinței creștine.”

În ianuarie 2017, catedrala episcopală din Glasgow organizase, de Bobotează, citirea unui fragment din Coran care nega că Iisus este Fiul lui Dumnezeu,

Gavin Ashenden, confesorul Reginei, a calificat acest eveniment drept „blasfemie”. El a adăugat că „există alte metode, mult mai bune, de a crea ‘punți de înțelegere’ cu musulmanii.

La Londra, un grup parlamentar multipartit care se ocupă de musulmanii britanici, compus din membri ai Camerei Comunelor și Camerei Lorzilor, a dat publicității un raport intitulat: „Un Crăciun Fericit musulman”, cu scopul de a atrage „bunăvoința” musulmanilor de Crăciun. Raportul arată:

„Foarte adesea, organizațiile caritabile musulmane sunt tratate în presă în mod negativ… Auzim foarte puțin vorbindu-se de ‘Crăciunul Fericit musulman’. Cantinele săracilor, băncile de alimente, cinele de Crăciun, operele de binefacere, sărbătorile de sfârșit de an – totuși organizațiile caritabile musulmane vor fi la datorie în perioada de Crăciun.”

În Scoția, guvernul regional a fost acuzat că a ignorat Crăciunul, minând astfel moștenirea creștină a Marii Britanii, dar a finanțat „festivalurile de iarnă” ale minorităților etnice.

Ministrul scoțian al Dezvoltării Internaționale, Alasdair Allen, a alocat 400.000 de lire sterline (450.000 de euro) pentru finanțarea a 23 de evenimente programate în timpul iernii. El le-a numit „date cheie în calendarul nostru național” și a adăugat că acest program „pasionant și diversificat” îi va ajuta pe scoțieni să „celebreze tot ce este formidabil legat de minunata noastră țară în lunile de iarnă.” Însă nici unul din aceste evenimente nu are vreo legătură cu Crăciunul. Un purtător de cuvânt al Bisericii Catolice a declarat:

„Constatăm cu regret că guvernul scoțian a ales să nege realitatea religioasă a Crăciunului în toate manifestațiile Festivalului Iernii: mai bine de jumătate din populație și-a reafirmat apartenența la religia creștină cu ocazia ultimului recensământ. Catolicii și creștinii în general au tot dreptul să își pună întrebări în legătură cu acest festival, finanțat din fonduri publice, care nu cuprinde nici un eveniment care să-i ajute pe scoțieni să celebreze Nașterea lui Hristos, evenimentul cel mai important al iernii.”

În Danemarca, o școală primară din Graested a anulat serviciul religios tradițional de Crăciun pentru a nu-i ofensa pe elevii musulmani. Unii părinți au acuzat școala de dublu-standard: anterior, ea organizase un eveniment numit „Săptămâna Siriei” care i-a familiarizat pe copii în cultura Orientului Mijlociu. Ignorând plângerile părinților, inspectoraul școlar a luat apărarea școlii:

„Inspectoratul susține decizia școlii de a crea noi tradiții pentru copii și tineri.”

Prim-ministrul danez Lars Lokke Rasmussen, care a învățat la această școală, a declarat că decizia de a renunța la serviciul religios de Crăciun ar trebui anulată.

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close