Stiri externe

Islamiștii susțin că”pandemia” de COVID-19 este pedeapsa lui Dumnezeu

Gruparea extremistă Statul Islamic a afirmat, într-o înregistrare audio dată publicităţii joi, că pandemia de COVID-19 este pedeapsa lui Dumnezeu pentru statele occidentale care au luptat împotriva sa, relatează, agerpres.

„Cruciaţii voştri au fost loviţi de mâna lui Dumnezeu… după ce aţi luptat împotriva religiei sale şi a protectorilor ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al grupării, Abu Hamza al-Qurashi, într-un mesaj de 40 de minute. „Ne bucurăm astăzi de modul în care sunteţi afectaţi de chinul lui Dumnezeu”, a adăugat el.

Citește și: GERMANIA: Copiii pot fi luați de stat dacă nu au certificat de sănătate COVID-19

Autenticitatea înregistrării nu a putut fi verificată independent. Ea a fost publicată de aripa media a grupării, al-Furqan, pe canalele grupării de pe platformele sociale.

Purtătorul de cuvânt al SI a criticat şi închiderea unor moschei şi suspendarea Umrah, al doilea pelerinaj islamic ca importanţă după Hajj.

Multe ţări au suspendat rugăciunile în moschei timp de circa două luni, în cadrul măsurilor de izolare care vizau limitarea răspândirii noului coronavirus.

Purtătorul de cuvânt a trimis şi un mesaj către noul lider al grupării, ales anul trecut după uciderea lui Abu Bakr al-Baghdadi.

„Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi binecuvântează lupta de uzură”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că noul lider al SI le-a cerut susţinătorilor să crească numărul de atacuri, să se răzbune şi să-i salveze pe cei care sunt încarceraţi.

În 2014, gruparea a cucerit mari teritorii din Irak şi Siria şi a proclamat în acestea un califat. Gruparea a pierdut teritoriul din Irak în 2017 şi ultimul bastion din Siria doi ani mai târziu, după o campanie susţinută de coaliţia internaţională condusă de SUA.

Citește și:  „Deschideți sau muriți” e mesajul refugiaților musulmani primiți de Angela Merkel cu brațele deschise la granița Europei

Citește și: Israelul și lumea arabă: Pace fără un acord de pace

Cu toate acestea, agenţii SI continuă să comită atacuri şi răpiri, vizând membri ai forţelor de securitate şi civili în ambele ţări.

Tags
Loading...

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

42 − 41 =

Close
<