EducatieStiri interne

Iohannis retrimite în Parlament legea care scoate educația sexuală din școli

 Klaus Iohannis a retrimis în Parlament pentru reexaminare legea care scoate educația sexuală din școli. Decizia șefului statului vine după ce în septembrie Curtea Constituțională a decis că actul normativ e constituțional, respingând sesizarea președintelui ca neîntemeiată.


În cererea de reexaminare Iohannis precizează căînlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității obținerii acordului scris al părinților a generat numeroase critici, atât din partea experților din domeniul educației, cât și a organizațiilor neguvernamentale, îndeosebi a celor reprezentative ale tinerilor și elevilor.


„Prin introducerea sintagmei „educație pentru viață, inclusiv educație sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educației pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011. Practic, reglementate în acest mod, programele de educație pentru sănătate sunt evidențiate doar prin educația sanitară, componenta de educație pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informații cu privire la igiena personală. Ideea de educație sanitară este una desuetă, ce nu mai corespunde conceptului actual privind sănătatea publică. Educația sanitară, fiind un termen utilizat înainte de anul 1990, cuprindea doar activități de asigurare a igienei”, se arată în cererea președintelui.

Șeful statului adaugă că importanța educației pentru sănătate, mai ales a educației sexuale rezultă îndeosebi din necesitatea asigurării unui climat sănătos, în deplină siguranță pentru realizarea relațiilor dintre indivizi, care să garanteze integritatea fizică și psihică a acestora.

Citește și:  Lupta pentru impunerea educaţiei sexuale în scolile din România continuă

De asemenea, Iohannis susține că obligativitatea existenței acordului din partea părinților are ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație adecvată, cu atât mai mult cu cât această limitare nu se aplică și în cazul altor tipuri de programe.

„Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internaționale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său”, precizează președintele.


În 3 iunie, deputații au adoptat proiectul prin care este eliminată sintagma „educație sexuală” din lege, înlocuind-o cu „educație sanitară”. Derularea acestor programe urma să se facă doar cu acordul scris al părinților, potrivit legii votate de parlamentari. Iohannis a atacat actul normativ la CCR, spunând că, prin modul în care a fost adoptat, precum și prin conținutul normativ, încalcă Constituția

Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 1 =

Close