Stiri externe

Învinge tumora cerebrală de gradul IV: „Rugăciunea m-a vindecat”

Ashley Hallford, o femeie de 37 de ani și mama a trei copii, este încă în viață. A avut o tumoră pe creier de gradul IV, iar medicii i-au dat puține zile de viață. Femeia îi atribuie vindecarea în întregime lui Dumnezeu.

Miracolul a avut loc în urmă cu aproximativ 12 ani. Avea o lună de sarcină, când a simțit un nodul dureros în cap. „De fapt l-am descoperit înainte de a rămâne însărcinată”, a declarat Ashley, „dar nu i-am acordat mare importanță”.

Cu timpul durerea s-a agravat și au apărut primele simptome ale bolii. La 32 de săptămâni de sarcină, a primit vestea devastatoare: nodulul era cancerigen.

Patru zile mai târziu, se supune unei intervenții chirurgicale pentru a-i fi eliminată tumora, dar cancerul era deja extins la creier, la ambii plămâni și a început să-i atace și ficatul. Cu alte cuvinte, cancerul se afla în stadiul IV, și nu putea să fie îndepărtat printr-o intervenție chirurgicală.

În ciuda bombardării cu radioterapie, tumora a continuat să se extindă. Acesta a fost momentul în care Ashley s-a întors la credință.

„În februarie 2008, parohia mea a început să se roage și să postească. Eu am continuat chimioterapia până în luna iulie a aceluiași an”, a declarat pentru11Alive.

În toată această perioadă, medicii au sugerat familiei să se bucure de fiecare clipă trăită alături de Ashley, pentru că, probabil, nu o să mai aibă mult timp la dispoziție.

Apoi, când au supus-o altor teste, medicii au constatat surprinși că nu mai există „nicio urmă a bolii”. Medicul oncolog,  Debra Miller, a afirmat: „Niciodată nu aș fi crezut că o să se vindece. În teorie, cancerul său nu era curabil. Nu poate fi altceva decât un miracol!”.

Ashley Hallford este convinsă de acest lucru: „Meritul vindecării mele este în întregime al lui Dumnezeu”.

Dar povestea nu se termină aici. Fiind în menopauză, medicii i-au spus că nu va mai putea să aibă, în niciun fel un alt copil. Totuși, se pare că Dumnezeu a avut alte planuri: în anul 2013 a avut un băiețel, iar în luna ianuarie a anului 2017, o fetiță!

„Vreau doar să răspândesc speranță”, a concluzionat Ashley, „vreau să dăruiesc oamenilor puterea de a merge înainte. Dacă voi reuși, voi muri fericită… într-o zi”.

Traducere: Liviu Ursu

Sursa:it.aleteia.org  via e-communio.ro

Loading...

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Close