Interviu (video) cu Doru Neamtu realizat sambata, 31 martie, 2018

Pastorul Doru Neamțu s-a născut în aprilie, 1968 în orașul Ploiești, într-o familie cu șapte copii. Expulzați de comuniști, după ce tatăl a făcut pușcărie pentru credința în Isus Hristos, li s-a confiscat cetățenia română tuturor membrilor familiei, fiind expulzați din țară în august,1988 sub amenințarea că “și dacă vor mai trăi 1000 de ani nu vor mai păși niciodată în România”.

Doru Neamțu este căsătorit de 24 de ani și are trei copii: Naomi (22), Samuel (21) și Sarah 12. Soția sa, Mirela, o femeie înțeleaptă și temătoare de Domnul, este primul suflet pe care l-a adus la mântuire sau, așa cum îi place fratelui Doru să spună, “primul rod pentru Domnul Isus”.

De două decenii și jumătate, Doru și Mirela Neamțu lucrează cu multă dedicare, în câmpul Evangheliei, pentru mântuirea altor suflete, având convingerea că, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, toți avem privilegiata responsabilitate de a ne afla în slujire alături de ceilalţi membrii ai Trupului lui Hristos. Pentru a-şi împlini voia Lui în domeniul nostru de slujire, Dumnezeu ne-a înzestrat cu tot ceea ce este necesar pentru a ne împlini chemarea şi a ne îndeplini rolul nostru în zidirea Trupului lui Hristos, Biserica, şi de slăvire a Domnului ei.

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close