Stiri externeStiri interne

În Italia papa nu este atât de lingușit precum au făcut-o masiv ziariștii români. Este făcut zob de presa italiană

Papa Francisc a fost luat în vizor de Vittorio Feltri, un celebru jurnalist, director de-a lungul timpului la mai multe publicaţii italiene, eseist şi scriitor. Oricum, în Italia Suveranul Pontif nu este chiar atât de aprobat şi iubit precum s-ar crede, iar jurnalistul îi aduce critici extrem de dure printre care şi faptul că vrea sa primească africanii pe banii italienilor. Şi-l întreabă: de ce nu deschide şi portile Vaticanului pentru ei, de ce nu se deschid palatele celor bogaţi ca să-i îngrijească, să le dea mâncare?

Păi, da, să deschidem larg porturile, aceste binecuvântate sau nenorocite porturi, să ne supunem ordinelor Papei şi ale progresiştilor favorabili primirii şi găzduirii, scrie editorialistul. „Curaj, prieteni africani, veniţi în Italia că s-a terminat povestea asta a lui Salvini cu respingerea srtrăinilor. Haideţi toţi în Italia, frumoşi sau urâţi. În acest fel, peste puţin timp vom găzdui 5-6 milioane de străini”.

A găzdui e un verb care ne implică

De fapt nu vom reuşi să găsim cazare masei de imigranţi care vor invada peninsula şi atunci datorită ”generozităţii” catolice vom arunca pe nou-sosiţii în stradă unde va trebui să se descurce, să doarmă pe iarbă, în gările feroviare, să urineze pe trunchiurile arborilor sau pe trotuare.

Unde vor mânca şi ce anume?

N-are importanţă, acestea sunt detalii. Se vor hrăni cu frunze, gunoaiele aruncate în pubele şi gropile de gunoi. Cei mai norocoşi vor fi recrutaţi de cei care caută sclavi şi puşi să recolteze roşii cu 2 euro pe oră, cui îi pasă!? Important e să nu se refuze cuiva intrarea pe teritoriul nostru, trăiască negrii care reprezintă resursele naţiunii care nu mai face copii şi are nevoie de popoare care sosesc aici să se scarpine pe burtă sau să facă pe servitorii în casele domneşti în schimbul unei retribuţii de mizerie.

Şă-i primească la Vatican, în palatele celor bogaţi

Să deschidem porţile şi la Vatican, care însă rămân închise până la punctul încât pentru a ajunge în regatul lui Bergoglio (numele Papei Francisc), e nevoie să ai recomandarea episcopului sau cel puţin a preotului paroh, altfel nu poţi pune piciorul. Evident, pisica blândă zgârie rău. Înaintaţi, sărmanii lui Hristos, ocupaţi periferiile, cartierele mărginaşe, dar staţi departe de canoane şi de Sfântul Scaun, de palatele celor bogaţi ai căror propietari sunt buni dar în acelaşi timp nu vor să fie deranjaţi în luxoasele lor aşezări. Extracomunitarii să fie bineveniţi însă să stea departe de reşedinţele bogaţilor care au de toate, dar nu şi răbdare.

Dragă Papa, transformă frumoasa ta Capelă Sixtină într-un dormitor de senegalezi, după care ai tot dreptul să ne faci nouă morală.

Dar în acelaşi timp să ne explici ce se va întâmpla peste 5 ani când imigranţii vor fi mai numeroşi decît noi…Vom continua să lăsăm porturile deschise sau te vom sfătui pe tine să pleci? E uşor de zis ”alergaţi spre noi, dragi negri”, fiindcă apoi va fi nevoie să-i menţii. Cu banii italienilor? Dar, duceţi-vă la mânăstire şi Dumnezeu să vă dea gândul cel bun, fiindcă avem destule la ce să ne gândim…a scris Vittorio Feltri.

Loading...
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close