EditorialeStiri interne

Iartă-ne, Alexandra

Iartă-ne, Alexandra pentru chinul, durerea și cruzimea care ți-au curmat viața.

Iartă-ne că suntem o țară care și-a pierdut bunicii. 
Atunci când la ocazie oprește un om de aproape 60 de ani ca să ia o copilă de 15 ani, te aștepți la un bunic binevoitor. Sărăcia, disprețul, corupția și mizeriile de la televizor au transformat bunicii în bătrâni irascibili, certăreți și mâncați de patimi. România îmbătrânește tare urât.
Au mai rămas bunicii care merg dimineața la slujbele bisericii, își așteaptă nepoții în bătătură, dar în curând, dacă nu se întâmplă o minune, îi vom pierde.

Iartă-ne că suntem o țară care și-a pierdut curajul
Atunci când tu, vecin, auzi: ,,mă omoară’’ și doar dai un telefon fără să te mobilizezi, fără să strigi, să mai iei câțiva vecini și să intri în curte, înseamnă că lașitatea, frica, pasivitatea ne-a ucis bărbații. Au rămas drifturile cu mașini tunate, decibelii care îți sparg auzul, găștile nocturne cu etnobotanice și sticle de băutură aruncate peste tot. Dar aceasta nu este bărbăție, ci o boală care ne-a măcinat curajul.

Iartă-ne că suntem țara acarului Păun
Atunci când 3,4 echipaje de poliție, împreună cu procurori și alți specialiști stau la poarta de unde se aud strigăte de ajutor și așteaptă 3 ore să execute un mandat, înseamnă că birocrația a sufocat viața, logica, bunul simț. De frica penalităților, a destituirilor de ochii media, a sistemului de nepotism generalizat, poliția a pierdut orice urmă de minimă luciditate. Incompetența celor care nu știu că în situații, chiar prezumate, de violență, care periclitează viața, ai dreptul să intri fără mandat este depășită doar de frica de a nu deveni acarul Păun. Nu cad niciodată capetele celor vinovați, ci a celor care, nu mai știu ce să facă, pe cine să mai mulțumească ca să poată câștiga o pâine.

Iartă-ne că suntem o țară a cancanului
Atunci când tu, părintele unei fete dispărute, ești amenințat de șeful poliției locale că vei plăti despăgubiri pentru deplasarea poliției care nu crede că Alexandra, fiica ta, a dispărut, a fost răpită, ci petrece pe undeva cu gașca, înseamnă că telenovelele ne-au prostit ca neam, că am căzut în nebunia de a bășcăli orice dramă, de a face un circ din lacrimile semenilor. Când zilnic hrănim mințile cu divertisment, totul pare o joacă, iar oamenii mor lângă noi în timp ce noi ne distrăm crezând că e doar un show.

Iartă-ne că suntem o țară a demagogilor
Atunci când o dramă sfâșietoare devine mobilul unor dispute politice cu mize electorale, înseamnă că țara și–a pierdut minima decență. Când pierderea unei vieți de adolescentă este politizată și creezi partizanate politice pe seama unor suferințe de neimaginat, înseamnă că am dispărut ca neam și ne-am transformat țara într-o tarabă ieftină de iarmaroc.

Iartă-ne că suntem o țară a hoției
Atunci când tu, instituție autorizată, trimiți echipajele de poliție prin munți în baza unui echipament care a costat mulți bani, înseamnă că hoții nu doar fură, ci ucid vieți nevinovate. Sistemele computerizate costisitoare cad mereu pentru că pe drum, banii pentru ele, au fost furați.

Iartă-ne că suntem o țară a bisericilor, dar nu a credinței
Mi se sfâșie sufletul când mă gândesc ce a îndurat biata copilă. Mi se încrâncenează inima la gândul că nu e singura. Mereu aud strigătele de durere ale celor de lângă noi și mă simt atât de vinovat pentru că oamenii chemați să fie lumina lumii se luptă pe betoane, funcții, au devenit de o mândrie fără seamăn și-au pierdut auzul și văzul duhovnicesc și s-au transformat în instituții care administrează, dar nu slujesc.

Iartă-mă, Alexandra.
Astăzi, mai mult ca niciodată, mi-a sângerat sufletul și am vărsat lacrimi în rugăciune.

Hristoase, izbăvește-ne neamul și sufletul de cel rău

Florin Ianovici
Loading...
Tags

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 1 =

Close