Stiri externe

Grecii vor să scape cât mai repede de migranţii afgani

Ministrul grec pentru migraţie, Notis Mitarachi, a declarat luni că Atena a cerut ajutor din partea partenerilor săi europeni pentru repatrierea, dacă este posibil, a solicitanţilor de azil afgani, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit guvernului elen, cei mai mulţi (circa 75% în prezent) dintre solicitanţii de azil care sunt adăpostiţi în taberele din cinci insule greceşti din Marea Egee sunt afgani, ei fiind urmaţi de sirieni.

‘Noi am cerut Uniunii Europene să contribuie la deschiderea unei căi de întoarcere (a migranţilor) în ţările lor de origine, cum ar fi Pakistanul sau Afganistanul’, a declarat ministrul Notis Mitarachi la televiziunea publică ERT.

Conform cotidianului Kathimerini, Atena a trimis recent o scrisoare în acest sens comisarului european pentru afaceri interne Ylva Johansson, care trebuie să prezinte în primăvară un nou pact cu privire la migraţie şi azil.

Confruntat cu reluarea fluxului de migranţi din Turcia spre Grecia, guvernul de dreapta al premierului Kyriakos Mitsotakis a înăsprit politica în domeniul migraţiei şi a promis ‘accelerarea trimiterii înapoi’ a persoanelor care nu sunt eligibile pentru o protecţie internaţională spre Turcia sau spre ţările de origine.

Această decizie, însoţită de o lege privind accelerarea procedurii de acordare de azil, a fost puternic criticată de numeroase organizaţii neguvernamentale de apărare a drepturilor omului.

În virtutea pactului UE-Turcia, semnat în martie 2016 pentru a limita fluxul de migranţi spre Europa, sirienii şi afganii benefeciază de o protecţie internaţională.

Citește și:  Filipine. Al treilea preot asasinat în ultimele șase luni

Pe lângă situaţia explozivă în taberele suprapopulate din insule, guvernul se confruntă în prezent cu indignarea insularilor şi a autorităţilor locale, care protestează în special împotriva anunţului privind rechiziţionarea terenurilor pentru construcţia de noi tabere cu caracter închis.

Pentru a aplana situaţia, ministrul a dat luni ‘un interval de o săptămână’ insularilor pentru ca aceştia din urmă ‘să indice alte locuri’ pentru construcţia de noi facilităţi pentru migranţi.

Citeşte şi: Pornografia ca manual pentru „educaţia” informală a copiilor

Ministrul a indicat că taberele insalubre din Moria, Vial şi Vathy, respectiv din insulele Lesbos, Chios şi Samos, vor fi închise până în vară şi vor fi înlocuite cu centre închise a căror construcţie ar urma să înceapă în martie.

Primarii insulelor din Marea Egee au cerut din nou luni guvernului să accelereze transferul solicitanţilor de azil spre continent pentru reducerea numărului lor în taberele suprapopulate.

O nouă manifestaţie a avut loc duminică în nordul Greciei: locuitorii satului Makriyalos, în apropiere de Salonic, au protestat împotriva transferului a 150 de solicitanţi de azil din insule la un internat dezafectat din localitatea lor.

Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

31 − = 26

Close