Stiri externe

GRECIA: Bisericile s-au redeschis oferind Sfânta împărtăşanie

Numeroşi creştini ortodocşi din Grecia au asistat, pentru prima oară după două luni, la slujba de duminică în cursul căreia au primit Sfânta împărtăşanie, în pofida riscului de răspândire a coronavirusului, relatează  agerpres.

În cadrul măsurilor de relaxare începute la 4 mai, bisericile au fost autorizate începând din 17 mai să-şi redeschidă porţile, cu condiţia respectării unei serii de măsuri, mai ales cea privind distanţarea socială.

Citește și:  Procurorul general al SUA se opune ideii lui Bill Gates de introducere a certificatelor de vaccinare şi imunitate

La intrarea în biserici, credincioşii au folosit dezinfectantul plasat pe o măsuţă. Purtarea măştii a fost recomandată dar nu este obligatorie, potrivit Protecţiei civile.

„Doar o treime dintre credincioşi purtau măşti”, a spus părintele Maximos.

Restricţiile au fost impuse la 23 martie în cadrul izolării generale care a coincis cu Paştele ortodox din 19 aprilie, fapt ce a provocat numeroase reacţii din partea Sfântului Sinod.

Organul suprem ecleziastic a acceptat până la urmă avizul oamenilor de ştiinţă privind interzicerea afluxului de credincioşi şi neîmpărţirea Sfintei împărtăşanii, nerecomandată de medici.

Citește și:  Sfârșitul Ocultei Globale SATANISTE este aproape

„Sfânta împărtăşanie este un ritual profund simbolic”, a explicat părintele Maximos, care a precizat că a împărţit-o duminică la dorinţa credincioşilor.

Mai puţin afectată decât alte ţări europene, Grecia a raportat în total 2.819 cazuri de contagiere cu noul coronavirus şi 162 de morţi.

Loading...
Citește și:  Creştinii chinezi cer încetarea demolării bisericilor
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

80 + = 89

Close
<