Stiri externe

Franţa: A început procesul unui preot acuzat de pedofilie pentru fapte comise cu 30 de ani în urmă

Faptele ar fi fost săvârşite între 1971 şi 1991 pe vremea când victimele aveau între 7 şi 15 ani. Bernard Preynat era preot vicar la vremea respectivă la abaţia din Sainte-Foy-Les-Lyon, în apropiere de Lyon. El se ocupa de tabere de cercetaşi şi era foarte admirat de preoţii diocezei care, îi încredinţau copii lor pentru diverse tabere de cercetaşi.

De abia în 2014 a fost spartă tăcerea de către mai mulţi foşti beneficiari ai acestor tabere, acuzându-l pe fostul preot de abuzuri sexuale. Ele au fost însă ţinute sub tăcere de către biserica catolică franceză dar au provocat condamnarea cardinalului Philippe Barbarin, în martie 2019, la şase luni de închisoare cu suspendare. Acesta a fost găsit vinovat că nu a informat justiţia de cele întâmplate în parohia sa şi că l-a menţinut în biserică pe Bernard Peynat, până în 2015 în condiţiile în care Preynat a mărturist superiorilor săi cele întâmplate, în 1991.

“Nu am ştiut nimic şi nu am încercat niciodată să ascund sau să-l protejez pe cel care a comis aceste fapte oribile”, s-a apărat atunci cardinalul. De altfel, cardinalul a făcut apel la condamnare şi a ieşit la pensie. Demisia sa fusese refuzată de Papă iar decizia Curţii de Apel va fi pronunţată pe 30 ianuarie.

De partea sa, Bernard Preynat acum în vârstă de 74 de ani, riscă până la 10 ani de închisoare. El recunoaşte cea mai mare parte a faptelor.

Ancheta arată că a săvârşit primele agresiuni asupra unor copii pe vremea când avea 17 ani, în 1962, când era monitor în tabere de cercetaşi. A fost hirotonit preot în 1971.

Acesta susţine că a urmat o terapie între 1967 şi 1968 iar din 1990 a încetat abuzurile. De altfel anchetatorii nu au constatat alte abuzuri ulterioare.

Cel mai probabil el va fi condamnat. Pentru a-şi apăra clientul, avocatul se va folosi, cel mai probabil, de prescrierea delictelor.

În Franţa, asociaţia numită “La Parole libérée” (Cuvîntul eliberat) i-a sprijinit pe cei care au decis să-l denunţe pe preotul Bernard Preynat – este vorba despre zece bărbaţi. Ei erau copii şi fuseseră trimişi de părinţii lor într-o tabere de cercetaşi cînd au devenit victimele acestui preot. În total, s-ar părea, în jur de 70 de copii au fost abuzaţi sexual, între 1960 şi 1980.

Avocata uneia dintre victime a estimat în sala de proces că “avem de a face cu cel mai mare predator sexual din regiunea Lyon”.În dosar există zece părţi civile chiar dacă multe dintre posibilele fapte s-au prescris.  35 de persoane ce s-au declarat victime au depus mărturie în cadrul anchetei.

SURSA

Loading...
Copy
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

78 − 69 =

Close
<