Este pedofilia o boală?

Problema de fond este că cei care acceptă ideea unei determinări neuropsihologice a comportamentului sexual minimalizează grav problema răspunderii morale. Și așa subiectul pedofiliei e complicat și ambiguu scrie,culturavietii.ro

Pe marginea scandalului politic al polițistului pervers, mai multă lume s-a întrebat dacă pedofilia nu e cumva o boală sau, cu alte cuvinte, o înclinație care limitează întrucâtva responsabilitatea persoanei. Unii au spus-o fără ezitare, cerând poliției să-și perfecționeze testele psihologice de recrutare. Problema nu e deloc nouă. În lumea largă, o mulțime de persoane acuzate de abuz sexual sau pur și simplu de adulter au căutat să-și scuze conduitele invocând așa numita „dependență sexuală” (sexual addiction), care le-ar dicta imperativ pulsiunile, așa cum se întâmplă cu un dependent de droguri.

Citeste si: Pedofilie și viol: frecventate și acceptate în islamism

Admițând că există manifestări cărora unii cu greu le fac față (e deja o întreagă literatură pe acest subiect), ne putem totuși întreba dacă aceste tulburări pot fi corect diagnosticate și dacă, nu cumva, ele devin un alibi perfect pentru cei care nu vor să dea socoteală pentru faptele lor. În Statele Unite, potrivit unor statistici cu largă răspândire (ar putea fi considerate și fakenews, dacă ar avea cine să le examineze) ar fi între 12 și 30 de milioane de persoane sex addicted. Aproximația largă (de la unu la mai mult decât dublu) grăiește de la sine cu privire la seriozitatea diagnosticului.

Putem presupune totuși că polițistul bucureștean nu va pretinde că este sexual addicted, măcar pentru că nu există o jurisprudență în acest sens în România, dar simplul fapt că unii au vorbit la propriu (sau chiar la figurat) de „boală” e destul ca să-i minimalizeze culpa sau ca să pregătească terenul pentru o inovație juridică favorabilă.

Citeste si: Revoltător! PEDOFILIE pe faţă la un eveniment „ARTISTIC” cu acordul MAMEI

Am văzut deja că severitatea cu care a reacționat opinia publică a fost receptată cu circumspecție în cercurile progresiste, care nutresc despre pedofilie o viziune relativizantă. De exemplu profesoara Maria Roth de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, intervievată cu această ocazie, a sugerat că violența cu care a reacționat opinia publică din România nu ar fi pe deplin în regulă:

„Societățile mai tradiționaliste, cum cred că este și cea românească, reacționează vehement doar la formele grave de abuzuri sexuale, precum pedofilia, dar tolerează molestarea femeilor, violența domestică, agresiunile verbale de tip sexual, consumul de imagini pornografice și alte forme soft. Astfel se transmite copiilor ideea că abuzul sexual e tolerat în lumea adulților și pentru ei devine neclară limita la care trebuie să se opună, să strige după ajutor atunci când un adult le atinge diferite părți ale corpului”. (Hotnews)

Iar pornind de la această constatare, specialista universității clujene recomandă educația sexuală a copiilor de la vârste fragede, pentru ca aceștia să învețe să recunoască și să respingă avansurile ilicite. Pare rațional, dar la o examinare atentă observăm că abordarea aceasta consideră abuzarea sexuală a copiilor ca pe un fenomen natural inevitabil, cu o anumită rată de incidență, și că importantă ar fi nu combaterea pedofiliei în sine, ci pregătirea copiilor pentru asalturile eventuale. Ca și cum pedofilia ar fi ca vântul și ca ploaia, iar copiii ar trebui învățați să poarte o umbrelă. Mai mult, profesoara de la Cluj sugerează că tradiționalismul societății favorizează pedofilia, căci ar paraliza reacția de opunere a copiilor.

Citeste si: Revoluția sexuală continuă cu legalizarea pedofiliei

Problema de fond este că cei care acceptă ideea unei totale determinări neuropsihologice a comportamentului sexual minimalizează grav problema răspunderii morale. Și așa subiectul pedofiliei e atât de complicat și de ambiguu dacă ne gândim că din punct de vedere legal o fată sau un băiat care nu au împlinit 18 ani sunt considerați ”minori”, îngăduind la rigoare începerea urmării penale. În această aproximație a ”maturității” rezidă din păcate și spațiu pentru abuz juridic. Dar dacă mai și acceptăm că pedofilia este urmarea unei „copilării chinuite și triste” (prof. Roth), atunci societatea se va găsi complet dezarmată. Ne vom trezi cu manuale de educație sexuală pentru copiii de ciclu primar în care aceștia să fie învățați prin descrieri explicite „să strige după ajutor atunci când un adult le atinge diferite părți ale corpului”. Cu alte cuvinte, ca să-i ferim de abuz fizic îi vom abuza mental noi înșine.

În sfârșit am putea totuși spune că pedofilia este o boală a timpului nostru, dar numai la modul figurat, în sensul că trăim o epocă de excesivă sexualizare care riscă să ne dizolve reperele.