Stiri externe

Erdogan a făcut o vizită simbolică la fosta bazilică Sfânta Sofia din Istanbul

Bazilici Sfânta Sofia-Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut duminică o vizită simbolică la fosta bazilică Sfânta Sofia de la Istanbul, prima astfel de vizită după controversata decizie de retransformare a acestui edificiu în moschee, relatează AFP, scrie agerpres.

În timpul scurtei vizite, Erdogan a inspectat lucrările de reconversie a interiorului clădirii.

Citește și: ATENȚIE !!! CEA MAI IMPORTANTĂ DEZVĂLUIRE A PLANULUI CRIMINAL AL OCULTEI.

Vizita intervine cu câteva zile înainte de prima slujbă musulmană la Sfânta Sofia după retransformarea sa în moschee. Această slujbă este prevăzută pentru vineri, 24 iulie, şi deocamdată nu se ştie dacă şeful statului turc va lua parte la ea.

Potrivit Autorităţii turce pentru probleme religioase (Diyanet), 500 de persoane vor participa la prima rugăciune musulmană colectivă ce va avea loc în Sfânta Sofia pe 24 iulie.

La 10 iulie, Consiliul de Stat – cel mai înalt tribunal administrativ din Turcia – a acceptat o solicitare a mai multor asociaţii de revocare a unei măsuri guvernamentale din 1934 care conferea fostei bazilici Sfânta Sofia statut de muzeu. La scurt timp după decizie, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat că fosta bazilică bizantină din vechiul Constantinopol va fi deschisă din 24 iulie pentru rugăciuni musulmane ca moschee.

Operă arhitecturală majoră construită în secolul al şaselea de bizantini care îşi încoronau acolo împăraţii, Sfânta Sofia este de asemenea una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul, cu circa 3,8 milioane de vizitatori în 2019. Convertită în moschee după ocuparea Constantinopolului de către otomani în 1453, ea a fost transformată în muzeu în 1934 de către liderul tinerei republici turce, Mustafa Kemal, dornic să o „ofere umanităţii”.

Citește și:  TURCIA – Climat de instabilitate accentuată pentru creștini
Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 3 = 3

Close
<