„Drepturile sexuale” Principalele ţinte sunt familia şi intimitatea personală.

Stephen K. Baskerville (n. 15 oct. 1957) este un autor american specializat în științe politice și descris de unele surse ca o autoritate în materie de divorț, custodia copilului și dreptul familiei. Este profesor asociat la Colegiul Patrick Henry. Website personal: www.stephenbaskerville.net

Traducere și adaptare cu permisiunea autorului după „The Independent Review”, v. 16, n. 3, Iarna 2012, ISSN 1086–1653, Copyright © 2011, pp. 351–379

Ceva tulburator se petrece in politica drepturilor omului. Candva, drepturile omului erau vazute ca o chestiune prin care se punea presiune internationala asupra regimurilor autoritare, pentru a stopa reprimarea oamenilor din acele regimuri. Totusi, cu putine discutii sau examinare, termenul drepturile omului s-a transformat in ceva mult mai extins.

Putem spune, fara prea mare exagerare, ca a devenit un sac, deschis tuturor, in care oricine poate arunca orice fel de agenda politica, oricat de diferita ar fi ea de intelesul original al termenului. In numele drepturilor omului facem acum campanii de legiferare a unor politici sociale controversate si revendicam autoritatea de a invata alte tari cum sa-si conduca programele sociale si cum sa-si prioritizeze cheltuielile. Inventiile recente permit incriminarea pentru incalcarea „drepturilor omului” nu doar a oficialilor guvernamentali, ci si a cetatenilor privati.

Termenul drepturile omului este folosit, incredibil, in rationalizarea suspendarii dreptului acuzatului de a-si confrunta acuzatorii si a incarcerarii fara proces. Ne falim acum ca supraveghem modul in care persoane private isi urmeaza vietile in intimitatea casei lor si ii condamnam pentru „violarea drepturilor omului” daca nu suntem de-acord. Unele campanii conduse acum in numele drepturilor omului au scopuri exact opuse fata de ce inteleg cei mai multi oameni prin drepturile omului, pana la punctul in care „drepturile omului sunt amenintate in numele drepturilor omului” („Despre Drepturile Omului”, 1998).

Desi tendintele acestea pot fi vazute pe mai multe fronturi, cea mai acida – probabil cea mai abrupta ruptura in politica drepturilor omului astazi – implica prevederi legate de familie, gen si sexualitate.

Natura inovatoare a politicilor drepturilor omului nu este intru-totul noua. Agenda moderna a drepturilor omului a inceput ca urmare a Holocaustului, cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948. Desi acel document non-obligatoriu – urmat de mai multe tratate obligatorii – incorpora protectii standard fata de politicile de drept traditionale ale Vestului, el a inclus de asemenea mai multe dispozitii controversate, considerate traditional „problemele ale politicii sociale” (Art. 22–27).

Drepturile „de prima generatie” erau garantii de baza, protejate prin Pactul International cu privire la Drepturile Civile și Politice (International Covenant on Civil and Political Rights – ICCPR; Adunarea Generala a Natiunilor Unite [UN] 1966a): libertatea de exprimare si expresie, religie, asociere si intrunire, protectii procedurale, procesul juridic corect si egalitatea in fata legii. Astfel limitate, drepturile omului au universalizat de fapt libertatile de care se bucura in mod traditional marea majoritate a Vestului.

Acestor drepturi traditionale, Pactul International cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale (International Covenant on Economic, Social, and Cultural Rights – ICESCR; Adunarea Generala UN 1966b) le-a adaugat o „a doua generatie” de drepturi in zone mai controversate, ca dreptul la „securitate sociala”, ocuparea fortei de munca, anumite nivele de salarii si un anumit „nivel de viata”, hrana, imbracaminte, locuinta, ingrijire medicala, educatie, timp liber si „servicii sociale”, dispozitii care nu au limitat actiunea guvernului, ci dimpotriva, o cer, masuri pentru care cineva trebuie sa plateasca.

Citeste mai departe aici

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close