Stiri externe

Congresul Mondial Evreiesc a catalogat ANTISEMIT un ritual de Paști din Polonia. Un manechin reprezentându-l pe IUDA a fost decapitat și ars

Congresul Mondial Evreiesc a condamnat reluarea unui vechi ritual de Paști în localitatea poloneză Pruchnik, unde locuitorii au decapitat și ars un manechin care îl întruchipa pe Iuda, „fabricat pentru a semăna cu figura stereotipică a evreului”, scrie AFP.

Vicepreședintele Robert Singer și-a exprimat „dezgustul și indignarea în fața acestei manifestări deschis antisemite”, potrivit unui comunicat difuzat duminică.

„Evreii sunt profund îngrijorați de această revenire atroce a antisemitismului Evului Mediu, care a condus la o violență și la suferințe inimaginabile”, a adăugat el.

Presa poloneză a difuzat fotografii și înregistrări video cu locuitorii din localitatea Pruchnik (sud-est), printre care și copii, care loveau vineri cu bâtele un manechin care îl reprezenta pe Iuda, cu perciuni și cu un nas mare. Manechinul a fost apoi decapitat, incendiat și aruncat într-un râu.

Cunoscută sub numele „judecata lui Iuda”, acest ritual pascal provine din secolul al XVIII-lea și a fost practicat până la al Doilea Război Mondial. De atunci, a fost abandonat, cu excepția câtorva sate. În Pruchnik nu mai era practicat, potrivit site-ului polonez oko.press.

Temeri legate de revenirea unui sentiment antisemit au crescut în Polonia, țară care s-a confruntat recent cu puternice tensiuni cu Israelul.

După ce șeful diplomației israeliene, Israel Katz, a denunțat „antisemitismul pe care polonezii îl sug cu laptele mamei lor”, Varșovia a boicotat în februarie un summit prevăzut la Ierusalim cu patru țări europene (Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, grupul de la Vișegrad). Un val de comentarii violente și antisemite a invadat atunci rețelele sociale.

Anul trecut, o criză a opus cele două țări după adoptarea unei controversate legi poloneze – amendate ulterior – percepută de Israel și de Statele Unite drept o tentativă implicită de a împiedica supraviețuitorii Holocaustului să evoce crimele din al doilea Război Mondial comise în Polonia.

Principala țară de primire a evreilor până în secolul XX, Polonia invadată și ocupată de Germania nazistă a pierdut 6 milioane de locuitori în război, dintre care 3 milioane evrei. În prezent, comunitatea evreilor din Polonia numără între 8.000 și 12.000 de membri, potrivit estimărilor.

Sursa: www.hotnews.ro

Loading...

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload

Close