Quantcast
CONGO – MILITANȚI ISLAMIȘTI UCID UN PASTOR ȘI ALTE 30 DE PERSOANE – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

CONGO – MILITANȚI ISLAMIȘTI UCID UN PASTOR ȘI ALTE 30 DE PERSOANE

În 29 ianuarie, militanți islamiști din gruparea Forțele Aliate Democrate (FAD) l-au ucis pe pastorul Ngulongo Year Batsemire, în vârstă de 60 de ani, Arhidiaconul din Eringeti, în nord-estul Republicii Democrate Congo.

Pastorul Ngulongo mergea împreună cu soția lui la câmp, când au fost înconjurați de membri ai Forțelor Aliate Democrate. Militanții i-au cerut pastorului să mărturisească unde pot fi găsiți și alți pastori și au încercat să îl forțeze pe acesta să se convertească la islam.

Citeste si: Boxer franco-congolez insulta pe ISUS si rupe Biblia in strada

Atunci când acest creștin curajos, tată a zece copii, a refuzat să renunțe la credința sa în Domnul Isus Hristos, jihadiștii au ales să îl martirizeze. Din fericire, viața soției sale a fost cruțată. Ea a povestit despre modul în care militanții au rostit o expresie locală, cunoscută ca fiind folosită atunci când aceștia încercau să ucidă creștinii, cruțându-i pe musulmani.

Forțele Aliate Democrate sunt active în zona nord-estică a regiunii de peste douăzeci de ani și vizează în mod repetat creștinii. Mai devreme în acea zi, militanții FAD au ucis cel puțin 30 de persoane într-o serie de raiduri efectuate în patru sate din regiunea Beni.

Începând cu octombrie 2019 a existat o intensificare a atacurilor violente în Republica Democrată Congo, atunci când armata a lansat o ofensivă la scară largă împotriva rebelilor Forțelor Aliate Democrate.

Citeste si: Sudanul de Nord nu mai recunoaște nicio altă religie cu excepția islamului

Creșterea violențelor din partea militanților FAD au făcut ca mulți creștini din regiune să își părăsească locuințele și să fugă, iar unele adunări creștine se tem că nu vor mai putea ține slujbe deoarece pastorii sunt forțați să fugă.

Liderii bisericilor locale solicită sprijin în rugăciune și cer „pace peste provincie și țară”.

Despre Info Crestin News

Leave a Reply