Quantcast
COMUNICAT – Pastor Vladimir Pustan – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

COMUNICAT – Pastor Vladimir Pustan

De mai bine de un an de zile sunt împreună cu familia și cu Fundația Cireșarii ținta unor atacuri calomnioase, care vor să distrugă viața mea personală și a familiei mele, precum și lucrarea pe care o facem de ani de zile spre beneficiul credincioșilor români.

Punctul culminant al acestor acuze au fost scrisorile pe care numitul Ioan Pop, cunoscut ca un om fără discernământ și care este folosit de multă vreme în a ataca slujitorii evanghelici, le-a postat pe conturile personale de socializare împrăștiindu-le în toată lumea. Deși mi-a promis drept la replică – pe care i l-am și trimis imediat – nu l-a publicat, nedându-mi posibilitatea să mă apar. Din contră, astăzi postând o falsă şi nereală situaţie a averii mele personale, continuând acelaşi scop iniţial.

Toate acuzațiile menționate în acele articole sunt false, părtinitoare și generatoare de confuzie.

Familia, colegii din Fundația Cireșarii precum și Biserica îmi sunt alături în aceste momente dificile.

Vă mulțumim pentru sprijinul în rugăciune!

Președinte,

Vladimir Pustan

Vicepreședinte,

Florin Ianovici

Vicepreședinte,

Ciprian Sabău

Secretar general,

Daniel-Silviu Coste

Despre

4 Comentarii

  1. grigore puscas baia-mare

    speram ca nu veniti la MOISEI la evanghelizare ,acest prezbiter PAVEL HOJDA a dus frati ca. romu mocanu si simi bumbar la politie si la procuratura iar pe urma i-a dat la televiziune OTV ,nu este recunoscut ca prezbiter la filiala din baia-mare ,dar cu ajutorul lui opris victor s-a mutat la filiala bucuresti fara aprobarea conduceri cultului

  2. DOMNUL ISUS SA VA INTAREASCA
    NE RUGAM DOMNULUI ,CU BISERICILE DE PE VALEA BISTREI SI CU TOTI FRATI CU CARE COLABORAM ,SI DUMNEZEU VA ADUCE LUMINA SI REZOLVARE LA TOATE NECAZURILE PRIN CARE TRECETI,(CA DOAR ESTE UN DUMNEZEU AL LUMINILOR)???
    DOMNUL ISUS SA VA MINGAIE INIMA ,FAMILIA SI TOATA LUCRAREA PE CARE VA OSTENITI SA O FACETI FRATE VLADIMIR ,
    E GREU SA STAI IN PICIOARE CU PRIVIREA INDREPTATA IN SUS IN MOMENTELE ACESTEA DAR IZBAVIREA VINE PRIN LACRIMI SUDORI SI RUGACIUNI
    SI ASTFEL DE DUHURI NERUSINATE DE TULBURARE A LUCRARI DUMNEZESTI NU PLEACA NUMAI CU POST SI RUGACIUNE IN UNITATE
    PREA FRUMOS E LOCUL PE CARE LA PROMIS ISUS CA SA NE LASAM BIRUTI DE NECAZURILE DE JOS FITI BINECUVINTATI CU TOTI

  3. CIUBANCAN VALERIA

    FRATE PUSTAN VA PURTAM IN RUGACIUNILE NOASTRE PRIN TOATE INCERCARILE PRIN CARE TRECETI,FAM STIE CE OM DE VALOARE PUTRENIC SUNTETI SI SUNT SIGURA CA VETI TRECE SI PESTE ACEASTA PROBLEMA.VA SALUTAM CU PS 112 SA FITI TARI IN CONTINUARE,AVEM NEVOIE SA VA AUZIM IN TOATE DUMINICILE IN PREDICI,VA ASCULT DUMINICA MEREU ONLINE SI SUNTETI UN OM DE VALOARE MONDIALA,FIECARE PREDICA CU STIRI DE ULTIMA ORA,VA IUBIM MULT SI SA STI CA PLEAVA MAI DEVREME MAI TARZIU VA CADEA ,NU POATE FI IN PICIOARE PANA LA CAPAT.SUPUSII FRATI CARE MERG PRECUM RACI LA BISRICA SI NU AU TRAIREA DEGEABA BAT DIN GURA CA ODATA SE VOR SATURA ….SAU POATE NUMA GROAPA II VA MAI AUZI !!DOMNUL ISUS SA VA DEA SANATATE SI PACE IN FAMILE CA EA E CEA MAI BINECUVANTATA.

  4. Virgil Mihaila

    Ferice frate Vladimir,si luati aceasta ca pe o incurajare.Aceste atacuri dovedesc o data in plus ca nu sunteti pe calea pe care vrajmasul doreste.MULTE BINECUVANTARI

Leave a Reply to CIUBANCAN VALERIA Cancel reply