Stiri interne

Cîțu cere Bisericii să se implice în campania de vaccinare

Florin Cîțu cere ca Biserica Ortodoxă Română să se implice în campania de informare cu privire la vaccin. El susține că informația trebuie să ajungă la toți oamenii, mai ales la cei din mediul rural.

”Fac un apel la toţi politicienii, la coaliţia de guvernare, la primarii aleşi, la consilierii locali, la preşedinţii de consilii judeţene – să meargă şi să facă campanie sau să prezinte campania de vaccinare, datele, toţi românii, să se ştie despre, să aibă informaţiile la zi în ceea ce priveşte campania de vaccinare. Mai mult, este nevoie, şi am spus-o şi la întâlnirea cu cultele, şi mi s-au dat asigurări, dar vreau să spun şi aici public, este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural”, a declarat Florin Cîţu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunțat luni că s-a vaccinat împotriva Covid-19 și că susține „în mod ferm” implicarea preoților în informarea credincioșilor cu privire la campania de imunizare.

„Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea ‘gratuită, sigură şi voluntară’ aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării. (…)În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă”, a transmis Vasile Bănescu,purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

SURSA

Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 + 3 =

Close