Ce s-ar întâmpla dacă am pierde referendumul?

Ce se va schimba după ce vom câștiga referendumul? Nimic. Pierde cineva vreun drept? Nu.

Ce s-ar întâmpla dacă am pierde referendumul?

1. A doua zi ar începe presiunile pentru gay marriage.
2. Apoi pentru adopții.
3. În paralel, propaganda gay în școli, numită “educație pentru toleranță”, “educație sexuală” etc.
4. Apoi provocări și presiune pe biserici pentru a celebra căsătorii gay.
5. 3-4 vor fi combinate cu hărțuirea și pedepsirea părinților care nu vor lecții ținute de drag queens la școli sau a preoților care nu vor să celebreze căsătorii gay.
6. Apoi legi prin care orice conservator va putea fi acuzat de “homofobie” și târât prin tribunale.
7. Apoi vor cere să se refacă manuale, să se finanțeze din bani publici campanii “anti-intoleranță”, să se deconteze operații și tratamente hormonale pentru schimbarea de sex (care vor costa infinit mai mult de 40 mil. euro).
8. Apoi vor cere toalete unisex sau al treilea sex în toate instituțiile (alți bani).
9. Apoi vor teroriza lumea cu pronumele lor fluide și cu alte fantasme, vor cere schimbarea actelor de identitate, etc.

Continuați voi seria, că eu m-am plictisit.

Toate ăstea sub sloganul “nu e treaba ta ce facem noi în dormitor, dar îți vârâm dormitorul nostru în continuu sub nas, la școală, în biserică, la televizor, pe stradă, în toaletele publice”.

Nu, nu sunt fantezii: toate acestea se întâmplă în alte părți.

Sursa: Adrian Papahagi

Despre infoCrestin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Captcha Captcha Reload