DiverseInformatii CrestineInformatii utileStiri externe

“Căutându-l pe Dumnezeu online”. Cum a schimbat pandemia de coronavirus desfășurarea serviciilor religioase în întreaga lume

Multe biserici au fost închise sau, acolo unde este posibil, slujbele se desfășoară în aer liber, iar manifestările religioase, în cadrul cărora se adună un număr mare de persoane, au fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus, scrie CNN. Însă, liderii spirituali din întreaga lume s-au adaptat și au găsit o soluție pentru credincioși: transmiterea live a serviciilor religioase.

Numărul instituțiilor religioase care oferă astfel de servicii a crescut, în ultimul deceniu, însă mulți credincioși se îndoiesc că aceste opțiuni pot recrea cu adevărat experiența participării la slujbele efectuate în lăcașele de cult . Dar, cum pandemia de coronavirus forțează companiile să găsească soluții pentru ca angajații să lucreze de acasă, la fel și adunările religioase se vor muta în mediul online.

Citeste si: „VOR CREEA UN VIRUS, VOR SIMULA ȘI VOR VINDE ANTIDOTUL.” declaratia lui Gaddafi in primii ani de conducere

Răspândirea virusului a afectat oameni de toate religiile, din întreaga lume. Arabia Saudită a închis pentru turiști două lăcașe sfinte. În India și Asia de Sud, oamenii s-au ținut departe de festivitățile stradale.

“Cred că Dumnezeu ne dă înțelepciune să ne protejăm reciproc și ar trebui să ținem cont de acest lucru”, a declarat Andy Beshear, guvernatorul statului american Kentucky. „Avem o mulțime de oportunități pentru servicii online”.

 „Dacă oamenii sunt izolați sau carantinați, resimt cu putere sentimentul de singurătate”, a declarat reverendul Steven L. Thomason „Acum, tehnologia ne permite să rămâne conectați”.

Dincolo de transmisia live, congregațiile și lăcașele de cult din întreaga lume folosesc mai multe strategii pentru a se adapta crizei de coronavirus și pentru a menține vie credința. Pentru cei care vor să continue să meargă la biserică se impun noi norme de igienă împotriva noului virus. Aceste măsuri includ: înlocuirea cărților de rugăciuni cu foi xeroxate, catolicii sunt sfătuiți să nu-și mai ofere semnul păcii, iar musulmanii de la Centrul Islamic din sudul Californiei au fost rugați să nu se îmbrățișeze sau să nu se mai sărute pe obraz, ci să răspundă respectuos, cu un zâmbet.

Citește și:  Bisericile NU se deschid pe 15 mai

Citeste si: Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a decis joi includerea activităţilor religioase în categoria serviciilor esenţiale

Și în România, Sfintele Liturghii de la Catedrala Sf. Iosif din Capitală se vor celebra, în următoarea perioadă, în aer liber, în curtea Catedralei, cu un număr maxim de 100 de persoane. De asemenea, serviciile religioase vor putea fi urmărite în continuare online pe www.catedralaonline.ro / canalul de YouTube “Angelus ARCB”.

De asemenea, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri o serie de îndrumări actualizate pentru parohii şi mănăstiri, subliniind că, în contextul epidemiei de coronavirus, slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber, cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanţa de minimum un metru între cei prezenţi, scrie Agerpres.

Tags

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − 7 =

Close