Stiri externe

Cardinalul George Pell ştia că preoții catolici abuzează sexual copii

Cardinalul australian George Pell, care a reuşit la apel să răstoarne condamnarea pronunţată asupra sa într-un caz de pedofilie, ştia încă din anii ’70 că  preoții catolici abuzează sexual copii, însă nu a făcut nimic să împiedice aceste acte abominabile, conform concluziilor unei anchete ce a fost încheiată încă de acum trei ani, dar nu a fost făcută publică în versiunea completă, pentru a nu-i aduce prejudicii cardinalului Pell în instanţa de judecată, transmite,  agerpres.

Această anchetă a durat 5 ani şi fost încheiată încă din decembrie 2017 de către Comisia Regală australiană pentru Răspuns Instituţional în cazurile de Abuz Sexual împotriva Copiilor (The Royal Commission into Institutional Responses to Child Sexual Abuse). Ancheta se referă la acuzaţiile de pedofilie aduse împotriva clerului australian în general, iar informaţiile cu privire la Pell (mai mult de 100 de pagini din cele 3 volume ale anchetei), nu au ajuns la urechea judecătorilor.

Citește și: Prima reuniune pe 2020 a Noii Ordini Mondiale. Bill Gates i-a trasat linia directoare lui Emmanuel Macron

Cardinalul George Pell, 78 de ani, a fost condamnat de un juriu în decembrie 2018 pentru abuzarea sexuală a doi băieţi de cor de la Catedrala din Melbourne, în 1996. Înalta Curte australiană de Justiţie a anulat condamnarea în urmă cu aproximativ o lună.

Guvernul australian a dat publicităţii joi raportul de anchetă, care acoperă cazuri de abuz produse în localitatea de origine a lui Pell, Ballarat, precum şi la Melbourne, unde a fost arhiepiscop în anii ’90.

Conform raportului, Pell avea cunoştinţă despre „infracţiuni de natură sexuală cu minori” săvârşite de membri ai congregaţiei Christian Brothers (Fraţii Creştini – o organizaţie creştină din cadrul Bisericii Catolice) încă de la începutul anilor ’70.

Pell a declarat în cadrul acestei anchete că, în retrospectivă, ar fi trebuit să facă mai mult şi că regretă că nu a făcut mai mult în acea perioadă.

În 1973, George Pell a locuit timp de 9 – 10 luni alături de Gerald Ridsdale, un prolific pedofil din rândul clerului catolic, care este în închisoare pentru abuzarea sexuală a peste 60 de copii, după ce amândoi au fost numiţi preoţi asistenţi la Ballarat East.

Conform anchetei, Pell auzise de modul în care Gerald Ridsdale se purta cu copiii şi ştia de suspiciunile că acesta ar fi pedofil, conform declaraţiilor făcute în cadrul anchetei chiar de cardinalul Pell, prin video conferinţă, în 2016, pe când se afla la Roma, unde a deţinut funcţia de trezorier al Vaticanului.

Citește și:  Un cunoscut episcop este anchetat pentru că a acoperit actele de pedofilie!

În jurul anului 1973, „Cardinalul Pell nu doar că era conştient de faptul că membri ai clerului comit abuzuri sexuale asupra copiilor, dar chiar lua în considerare măsuri prin care să evite circulaţia zvonurilor despre aceste practici”, conform anchetei.

De asemenea, ancheta a descoperit că George Pell a fost implicat în cunoştinţă de cauză în deciziile de a-l muta pe preotul pedofil Gerald Ridsdale dintr-o parohie în alta, pentru a i se pierde urma, situaţie pe care însă Ridsdale a folosit-o pentru a-şi continua abuzurile asupra copiilor.

Ancheta a respins versiunea susţinută de Pell conform căreia „pedofilia nu a fost menţionată” şi că „adevăratul motiv” nu a fost formulat la întrunirile administrative ale clerului în care se decidea asupra mutării lui Ridsdale dintr-o parohia în alta, deşi chiar Pell a recunoscut că i s-a părut „neobişnuit” ca un preot să schimbe atât de multe parohii.

„Este neplauzibil” să credem că episcopul care prezida aceste întruniri „nu i-a informat pe ceilalţi participanţi, cel puţin cu privire la suspiciunile de abuzuri sexuale ale unor copii” ce existau la adresa preotului George Ridsdale, conform anchetei.

George Pell l-a sprijinit însă pe vechiul său prieten Gerald Ridsdale până la capăt, depunând mărturie în favoarea acestuia în instanţă în 1993, când Ridsdale era judecat pentru pedofilie.

Conform anchetei, George Pell susţinea în 2016 că acuzaţiile de pedofilie împotriva lui Ridsdale i s-au părut „o poveste tristă care nu l-a interesat prea mult”.

„Suferinţa, desigur că a fost reală şi regret foarte mult aceste lucruri, dar nu aveam niciun motiv să mă gândesc că Ridsdale ar fi putut să facă atât de mult rău pe cât a făcut”, declara Pell în anchetă.

De asemenea, spre sfârşitul anului 1974, Pell a aflat de la un elev al şcolii catolice pentru băieţi St. Patrick’s College (înfiinţată de Congregaţia Christian Brothers în 1952) despre membri ai congregaţiei care abuzau copii la piscina Eureka din Ballarat, în parohia pe care o conducea. „Părintele Pell mi-a spus să nu fiu ridicol şi a plecat de lângă mine”, conform declaraţiei elevului cuprinsă în raport. Interpelat cu privire la acest episod în cadrul anchetei, cardinalul Pell a declarat că „nu îşi aminteşte”, dar nu a spus că nu este adevărat.

Citește și:  Imam musulman s-a căsătorit cu o fetiţă de şase ani. Copila e speriată: “Mi-e frică de acest bărbat!” (Video)

Ancheta a descoperit şi că în 1989, într-o perioadă în care George Pell era episcop auxiliar în Arhidioceza de Melbourne, „avea capacitatea şi oportunitatea de a-l sfătui pe arhiepiscop să ia măsuri împotriva unui preot pedofil, dar nu a făcut acest lucru”.

Ulterior, când a ajuns să ocupe funcţia de arhiepiscop de Melbourne, Pell nu a destituit timp de mai multe luni un alt preot aflat în centrul unui scandal de pedofilie, deşi ştia că acesta urma să fie pus sub acuzare şi avea autoritatea necesară să-l destituie, a mai stabilit ancheta.

Audierile şi investigaţiile făcute de comisia regală de anchetă nu s-au atins de acuzaţiile îndreptate chiar asupra lui Pell cu privire la abuzarea minorilor.

Citește și: Asistentă:”Mă uit la ei cum OMOARA oamenii în spitale si nu pot face NIMIC!” -VIDEO

George Pell, care a rămas cardinal, este fostul trezorier al Vaticanului şi un consilier apropiat al Papei Francisc. El a petrecut mai mult de 400 de zile în închisoare. În prezent, duce o viaţă liniştită la Seminarul Good Shepherd (Bunul Păstor) din suburbia Homebush, din apropiere de Sydney.

Poziţia lui George Pell de reprezentant de rang înalt al Australiei în Biserica Catolică „trebuie revizuită pornind de la alegerea sa de a-i proteja pe pedofili în detrimentul copiilor inocenţi, în perioada în care se produceau aceste abuzuri”, a comentat avocatul Lisa Flynn, care îl reprezintă pe tatăl uneia dintre victimele presupuse ale lui George Pell, un tânăr abuzat sexual în copilărie şi care a murit din cauza unei supradoze de droguri în 2014.

„Preferinţa lui Pell de a proteja pedofilii în detrimentul siguranţei copiilor este deplorabilă. Pell a fost eliberat din închisoare pentru acuzaţii ce-l priveau în mod direct, dar noi credem că o serie de noi acuzaţii vor fi aduse împotriva sa, pentru a-l trage la răspundere pentru teribilele abuzuri ce au fost comise sub supravegherea sa”, a mai susţinut Flynn.

Tags

Informatii similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 85 = 89

Close