Quantcast
BOR cere modificarea legii înmormântării persoanelor decedate de COVID-19: “Este imperios necesară” – Stiri Crestine | Info Crestin | Actualitate Crestina Online

BOR cere modificarea legii înmormântării persoanelor decedate de COVID-19: “Este imperios necesară”

Modificarea legii referitoare la înmormântarea persoanelor decedate de COVID-19, ale cărei prevederi sunt “draconice” şi “excesive”, a devenit “imperios necesară”, a afirmat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

“Modificarea unei legi draconice, concepute sub presiunea izbucnirii unei epidemii şi a necunoscutului care o însoţea, o lege care prin urmările ei directe afectează şi azi, la peste un an de zile de la promulgarea ei, familiile îndurerate ale celor decedaţi de COVID-19, care nu-i pot înmormânta pe aceştia demn şi conform tradiţiei religioase în care s-au născut, a devenit imperios necesară”, a transmis Bănescu, într-o declaraţie remisă presei.

Potrivit acestuia, reprezentanţii cultelor religioase din România au solicitat modificarea acestei legi “excesive” şi au purtat recent un dialog “fertil” cu autorităţile competente în acest sens.

“Practic, (aproape) toată lumea pare să fi înţeles necesitatea modificării. Prelungirea aşteptării ei devine dureroasă şi nu mai are în acest moment o raţiune suficientă. Umanitatea şi demnitatea sunt raţiunile care trebuie să aibă şi acum ultimul cuvânt”, a adăugat Vasile Bănescu. 

Despre Info Crestin News

Leave a Reply