International Christian Concern (ICC) a declarat că Boko Haram a eliberat toate elevele din Dapchi care au fost răpite în 19 februarie, mai puțin una dintre ele: singura creștină din grup.

Numele ei este Leah Sharibu și are doar 15 ani. Fetele au fost eliberate de Boko Haram într-o ceremonie în orașul Dapchi. Organizația teroristă a ajuns la un acord cu guvernul nigerian că nu va exista nicio interferență în momentul returnării.

În 21 martie, în primele ore ale zilei, Boko Haram a intrat în oraș cu nouă camioane unde erau fetele și le-au eliberat pe toate, cu excepția celor cinci care au murit în timpul răpirii și a fetei creștine, Sharibu.

Una dintre elevele care au fost eliberate a confirmat pentru The PUNCH: „O fată, Leah, este încă cu ei (Boko Haram) pentru că este creștină. Cinci fete au murit în timpul răpirii, dar nu ei le-au ucis – au murit din cauza stresului.”

Tatăl lui Leah, Nata Sharibu, este profund întristat pentru că fiica lui a fost răpită. El a declarat pentru postul de radio nigerian RayPower 100.5: „Ei i-au oferit posibilitatea de a se converti pentru a fi eliberată, dar ea a spus că nu va deveni niciodată musulmană”. El a mai spus: „Sunt foarte trist că nu a fost eliberată dar în același timp mă bucur că a avut puterea să nu renunțe la Hristos.”

De asemenea, se împlinesc aproape patru ani de la răpirea celor 276 de eleve de la Chibok. Astăzi, peste 100 de fete din acel incident sunt încă dispărute. Marea majoritate a fetelor din Chibok erau creștine.

De la incidentul din Dapchi, statele Borno și Yobe au închis toate școlile pentru a-și proteja copiii. Acest lucru este, însă, unul dintre scopurile principale ale organizației teroriste Boko Haram, al cărui nume înseamnă în limba hausa „învățătura occidentală e un sacrilegiu”.

Directorul regional al ICC pentru Africa, Nathan Johnson, a declarat: „Este o mare bucurie că aceste fete au reușit să se reîntoarcă în familiile lor. Cu toate acestea, dorim să o vedem și pe Leah acasă. Acest act a arătat că organizația teroristă desconsideră cu adevărat creștinii și credința lor. Cerem guvernului nigerian să acționeze rapid pentru a asigura eliberarea lui Leah și a celorlalte fete dispărute din Chibok.”

Sursă: Christian Headlines via alfaomega.tv

Despre autor

infoCrestin

Lasă un comentariu

Captcha Captcha Reload